FIDELIS debutează în acest an cu dobânzi de până la 7,95%
De pe 7 până pe 14 februarie, persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro.
FIDELIS debutează în acest an cu dobânzi de până la 7,95%
„Vineri lansăm al doilea Program de emitere de titluri de stat destinate populaţiei. Anul acesta, FIDELIS se va desfăşura lunar şi debutăm cu dobânzi de până la 7,95% şi noi parteneri. Investiţiile în titluri de stat nu doar că sunt sigure şi avantajoase, dar reprezintă şi cea mai bună modalitate de a finanţa deficitul bugetar, deoarece dobânzile plătite de stat ajung direct la populaţie”, a declarat viceprim-ministrul şi ministrul Finanţelor, Tánczos Barna.
Programul se va desfăşura lunar.
Ministerul Finanţelor continuă să susţină donarea de sânge prin tranşele speciale dedicate donatorilor de sânge care se vor aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţă la 1 an, cu dobândă de 7,95%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Care sunt şansele ca Ucraina să îşi recapete statutul de putere nucleară? Răspunsul lui Kellogg
-
Democraţii din Camera Reprezentanţilor solicită o anchetă de securitate asupra departamentului condus de Elon Musk
-
Prima ţară din UE care anunţă că ia în calcul ieşirea din OMS. Mişcarea, după deciziile luate de SUA şi Argentina
Un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 septembrie 2024.
Ediţia FIDELIS care debutează pe 7 februarie va conţine şi următoarele emisiuni: titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an, 3 ani şi 5 ani şi dobânzi de 6,95%, 7,65% respectiv, 7,95%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de 2 ani şi 7 ani şi dobânzi anuale de 4%, respectiv, 6,25%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.
Se pot retrage banii oricând, iar câştigurile sunt neimpozabile
În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.
De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadenţă, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO