- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Finala Europa League poate schimba în bine sau în rău imaginea turismului românesc
Turiştii care vin la Bucureşti pentru finala Europa League ar trebui întâmpinaţi cu cele mai bune servicii, pentru că de acestea depinde dacă turismul din Bucureşti va cunoaşte o îmbunătăţire considerabilă în viitor sau va avea de suferit, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii.
Finala Europa League poate schimba în bine sau în rău imaginea turismului românesc
"Finala Europa League de pe 9 mai este o şansă imensă pentru turismul românesc, dacă vom şti să le oferim celor 40.000 de turişti un oraş curat, cu servicii de calitate, fără câini vagabonzi şi fără hoţi de buzunare. Toţi turiştii străini de săptămâna viitoare vor deveni fie nişte ambasadori onorifici ai promovării turismului românesc, fie cei mai virulenţi critici. Opinia lor nu va putea fi schimbată ulterior nici cu milioane de euro daţi pe promovarea internaţională a României", se arată într-un comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii transmis duminică MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Incendiul izbucnit în Dâmboviţa după un accident între 2 cisterne, una încărcată cu GPL, stins / Două cisterne s-au ciocnit pe DN 72, în Dâmboviţa.
-
Zelenski: Dependenţa Slovaciei de reusrsele Rusiei este o mare problemă de securitate pentru Europa
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
Potrivit sursei citate, un eveniment de calibrul finalei Europa League este o şansă ca turiştii străini să vadă locurile frumoase şi spectaculoase ale Bucureştiului, precum Palatul Parlamentului sau Centrul Istoric, iar turoperatorii să îi ispitească cu excursii pe Valea Prahovei sau pe urmele lui Dracula.
"Faptul că unii hotelieri au crescut preţurile cu 50 la sută pentru a profita prosteşte de acest eveniment nu ne face cinste, de vreme ce oricum profiturile vor exploda prin ocuparea fără precedent a locurilor de cazare, a cafenelelor şi restaurantelor. Riscăm să primim aceleaşi critici dure pe care Michel Platini le-a adus hotelierilor din Ucraina pentru că au mărit preţul cazărilor în perioada meciurilor CE de fotbal din această vară. Ar trebui să ne dezbărăm pentru totdeauna de ideea de lovitură de week-end sau de profit de moment şi să încercăm să-i readucem pe aceşti turişti şi altă dată la Bucureşti", se mai arată în comunicat.
Potrivit federaţiei, există multe probleme cu care se pot confrunta turiştii străini. În cazul mijloacelor de transport în comun, timpii de aşteptare sunt mari, iar hoţii de buzunare "sunt la pândă".
"Turistul străin se poate întâlni cu obişnuiţii spălători de parbrize, cu vânzătorii de nimicuri şi cu cerşetorii nelipsiţi de la intersecţiile importante. Să nu ne facem de râs oferindu-le turiştilor spectacolul dezolant al acestor persoane ce ne agasează zilnic în Capitală. Autorităţile trebuie să-şi facă datoria şi să interzică orice formă de cerşit sau de vânzare neautorizată în Bucureşti pe durata evenimentului, ca să nu transformăm Capitala într-un bălci jalnic", se mai arată în comunicat.
Oficialii FPTS spun că din punctul de vedere al alimentaţiei oferite, proprietarii de restaurante şi terase ar trebui să îşi îndrepte atenţia către preparatele tradiţionale româneşti.
În plus, organizarea unor pieţe cu produse autentic româneşti, combinate cu suveniruri de calitate ar însemna "o carte de vizită de neuitat" pentru turişti.
Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii le recomandă tuturor hotelierilor şi ofertanţilor de servicii turistice să evite creşterea de preţuri şi să vină în întâmpinarea turiştilor cu cele mai bune produse, cu o servire ireproşabilă şi cu ospitalitate.
"De felul în care ne vom achita de calitatea de gazde săptămâna viitoare depinde dacă turismul din Bucureşti şi din România va cunoaşte o îmbunătăţire considerabilă în viitor, dacă va rămâne la nivelul nesatisfăcător de până acum sau dacă va avea chiar de suferit", se mai arată în comunicat.
Finala Ligii Europa dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao are loc în 9 mai, de la ora 21.45, pe Arena Naţională, fiind transmisă în direct de Pro TV.
Organizarea la Bucureşti a Ligii Europa va genera între 30 şi 40 de mii de turişti şi va aduce încasări de 30 de milioane de euro, cele mai multe dintre acestea fiind în domeniile turismului şi alimentaţiei publice, potrivit preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu.
Ministerul Administraţiei şi Internelor estimează că pentru Finala Ligii Europa vor veni la Bucureşti aproximativ 20.000 de suporteri spanioli
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO