Finanţele au împrumutat 500 milioane lei prin obligaţiuni la trei ani, la un randament de 7,29%

Finanţele au împrumutat joi 500 milioane lei printr-o emisiune nouă de obligaţiuni cu scadenţa la trei ani şi şase luni, exact cât şi-au propus, la un ranadament mediu de 7,29%, în creştere faţă de dobânda plătită la cea mai recentă operaţiune pentru titluri apropiate ca scadenţă, de 7,11%.

Urmărește
4 afișări

Cererea totală a băncilor a fost de două ori mai mare, de 1,02 miliarde de lei. Obligaţiunile ajung la maturitate în octombrie 2014.

La precedenta licitaţie pentru astfel de titluri, din martie, Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele de cumpărare ale băncilor comerciale, considerând că randamentele solicitate de acestea au fost prea ridicate.

Prin operaţiunea de joi a fost deschisă o nouă emisiune, în timp ce titlurile scoase la vânzare în martie aveau o maturitate reziduală de doi ani şi cinci luni.

La operaţiunea organizată în luna februarie, Trezoreria a atras 775,1 milioane lei prin titluri cu scadenţa la doi ani şi şase luni şi au plătit un randament de 7,11%.

Ministerul a anunţat că vrea să atragă în luna aprilie fonduri de 4,5 miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni şi certificate de trezorerie, cu 24% mai mult faţă de martie, când a împrumutat 3,6 miliarde lei.

Ministerul a angajat de la începutul anului împrumuturi de 17,41 miliarde de lei prin emisuni de obligaţiuni şi certificate de trezorerie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici