Firma de taxi Mondial din Bucureşti a cerut insolvenţa în instanţă

Taxi Mondial, una dintre cele mai mari firme de taximetre din Capitală, a cerut insolvenţa într-un dosar depus vineri la Tribunalul Bucureşti, după ce în ultimii ani a înregistrat pierderi de câteva milioane de lei. Dosarul are ca termen de soluţionare data de 29 februarie.

Urmărește
499 afișări
Imaginea articolului Firma de taxi Mondial din Bucureşti a cerut insolvenţa în instanţă

Firma de taxi Mondial din Bucureşti a cerut insolvenţa în instanţă (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax foto)

"Societatea a apelat la reorganizare judiciară pe baza unui plan. Nu avem de gând să închidem activitatea şi vom continua să funcţionăm", a declarat agenţiei MEDIAFAX Georgeta Puiu, properietarul companiei.

Ea nu a dorit să facă publice motivele pentru care firma a apelat la reorganizarea judiciară.

Potrivit datelor disponibile pe pagina Ministerului Finanţelor, firma Taxi Mondial SRL a avut în 2010 o cifră de afaceri de 2,3 milioane de lei şi pierderi nete de aproape 3,7 milioane de lei.

Afacerile firmei au scăzut în ultimii ani, în timp ce pierderile au crescut.

Astfel, Taxi Mondial avea în anul 2008 afaceri de 5 milioane de lei şi pierderi nete de aproape 270.000 de lei, iar în 2009 cifra de afaceri a scăzut la 3,9 milioane de lei şi pierderile au urcat la aproape 1,8 milioane de lei.

La începutul anului trecut, compania de taximetre, deţinută de Georgeta Puiu, avea aproximativ 180 de angajaţi.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici