Prima pagină » Economic » Eurostat: Inflaţia din zona euro va încetini în martie la 0,6%, de la 1,2% în februarie

Eurostat: Inflaţia din zona euro va încetini în martie la 0,6%, de la 1,2% în februarie

Inflaţia anuală din zona euro va încetini în martie la 0,6%, de la 1,2% în februarie, potrivit estimării publicate, marţi, de biroul de statistică al UE, Eurostat.
Anca Dumitrescu
31 mart. 2009, 16:36, Economic

Eurostat calculează inflaţia din zona euro ca indice al preţurilor de consum al UE, folosind datele preliminare disponibile din statele membre, inclusiv cele referitoare la preţul energiei, dar şi evoluţia preţurilor în lunile anterioare.

În cele 16 state din zona euro, inflaţia medie a fost de 1,2% în februarie, în urcare de la 1,1% în ianuarie.

Din zona euro fac parte Belgia, Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria, Portugalia, Slovenia, Slovacia şi Finlanda.

Spania a devenit primul stat din zona euro care a raportat, de la începutul crizei financiare, scăderea preţurilor la consumatori, respectiv o inflaţiei negativă de -0,1% în luna martie, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor preliminare publicate luni de guvern.