- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (23.06.2017, 12:58)
- Mona Scarisoreanu
FISCUL comunică online cu băncile. De astăzi POPRIREA electronică a devenit funcţională. Ce trebuie să ştie contribuabilii
Poprirea electronică - Sistemul de comunicare a actelor de executare către instituţiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă este funcţională de vineri, 23 iunie.

FISCUL comunică online cu băncile. De astăzi POPRIREA electronică a devenit funcţională. Ce trebuie să ştie contribuabilii
Prin intermediul acestui sistem este asigurată o comunicare rapidă şi eficientă a actelor de executare si sunt înlăturate deficienţele legate de întârzierea ridicării măsurii popririi conturilor bancare în cazul stingerii obligaţiilor fiscale, astfel încât activitatea contribuabililor să fie cât mai puţin afectată, se anunţă într-un comunicat al ANAF.
Sistemul de comunicare a actelor de executare catre institutiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă este realizat în baza Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 691/2017 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora.
Poprirea electronică are în vedere debirocratizarea şi simplificarea procedurilor administrative, precum şi modernizarea şi eficientizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Acest sistem asigură comunicarea actelor de executare emise de către organele fiscale centrale către instituţiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă, respectiv a adreselor de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti şi a deciziilor de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităţilor băneşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Jandarmeria Bucureşti, despre mitingul din Piaţa Victoriei: Un bărbat a fost prins cu un cuţit
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
Obiectivele implementarii acestui sistem sunt: scurtarea duratei de comunicare a actelor de executare, inclusiv cele emise ca urmare a încetării măsurilor de executare silită, reducerea costurilor de comunicare/operare pentru părţile implicate – A.N.A.F. şi instituţiile de credit şi ridicarea măsurilor de executare silită prin poprire în timp real.








Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe