- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (10.10.2011, 16:54)
- Ovidiu Tempea - Mediafax ,
Fiscul rambursează în octombrie TVA în valoare de 1,61 miliarde lei
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va rambursa în octombrie toate deconturile de TVA pentru solicitări depuse înainte de 2 septembrie, în sumă totală de 1,61 miliarde lei, din care 363 de milioane lei reprezintă compensări, potrivit unui anunţ al instituţiei.
Urmărește
181 afișări
Fiscul rambursează în octombrie TVA în valoare de 1,61 miliarde lei (Imagine: Catalina Filip/Mediafx Foto)
"De la preluarea mandatului, am fost preocupat permanent de sprijinirea mediului de afaceri, una dintre cele mai importante măsuri adoptate încă din anul 2009 fiind accelerarea rambursării TVA, măsură care, prin eliminarea criteriilor subiective de selecţie, contribuie în plus la asigurarea unui mediu concurenţial loial. În luna octombrie reuşim, astfel, să decontăm peste 1,6 miliarde lei, cea mai mare sumă din 2009 şi până în prezent", a declarat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, citat în comunicat.
În selecţia lunii octombrie au fost cuprinse în ordinea vechimii toate deconturile de TVA, soluţionându-se prin restituire deconturile a căror vechime este de până la data de 2 septembrie 2011.
Pieter Wessel, partener pe zona servicii fiscale la Deloitte România, a declarat săptămâna trecută că unele companii nu mai pot continua activitatea din cauza nerambursării TVA de către stat, iar această situaţie are efecte negative şi asupra percepţiei investitorilor străini în ceea ce priveşte România.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
-
Obiectele din metale preţioase expuse la Muzeul Drents, aduse înapoi în România
-
Curg întrebările despre AI-ul chinezilor. SUA investighează dacă DeepSeek a obţinut ilegal acces la tehnologie pentru a-şi antrena modelul AI
ANAF va restitui suma de 1,25 miliarde lei în numerar, la care se vor adăuga compensări parţiale de peste 100 de milioane lei. De asemenea, deconturile de TVA compensate integral vor însuma 258,8 milioane lei
O sumă de 142,5 milioane lei se va restitui în perioada următoare.
Prima plată a fost deja efectuată vineri, 7 octombrie, şi însumează 244,5 milioane lei. Următoarele două tranşe de decont vor fi achitate în 24 octombrie - 378,6 milioane lei şi în 28 octombrie - 627,3 milioane lei.
Citește pe alephnews.ro: NATO îi va propune lui Trump să extindă prezența alianței în Arctica , transmite agenția DPA
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe