- Home
- Economic
-
NEW YORK, (16.08.2011, 16:57)
- Anca Dumitrescu ,
Fitch a confirmat ratingul maxim "AAA" al SUA, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a confirmat marţi ratingul maxim al Statelor Unite, "AAA", cu perspectivă stabilă, dând astfel un răgaz celei mai mari economii a lumii, după ce a fost retrogradată de Standard&Poor’s pe 5 august.

Fitch a confirmat ratingul maxim "AAA" al SUA, cu perspectivă stabilă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Confirmarea ratingului suveran la nivelul "AAA" reflectă că principalii piloni ai solidităţii financiare a SUA rămân intacţi, respectiv rolul pivotal în sistemul financiar mondial şi economia puternică, flexibilă şi diversificată, care furnizează baza veniturilor", se arată într-un comunicat al Fitch.
Potrivit agenţiei, flexibilitatea monetară şi a ratei de schimb valutar sporeşte capacitatea economiei americane de a absorbi şi a se adapta şocurilor.
Retrogradarea ratingului SUA de către Standard&Poor's de la nivelul "AAA" la "AA+" a dus la scăderi drastice ale cotaţiilor acţiunilor pe bursele internaţionale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Fitch avertizează însă că perspectiva ratingului depinde de economia americană şi de măsurile politice de reducere a datoriei publice.
Revizuirea în creştere a estimărilor pe termen mediu şi lung privind datoria publică, ca rezultat al redresării economice sub aşteptări sau al eşecului politic de a conveni reducerea deficitului bugetar cu minim 1.200 miliarde de dolari, va duce la modificarea perspectivei la negativă.
"Cea mai probabilă măsură va fi revizuirea perspectivei la negativă, ceea ce va indica o probabilitate de peste 50% de retrogradare a ratingului în decurs de doi ani", potrivit agenţiei.
Fitch precizează că retrogradarea cu o treaptă a calificativului este mult mai puţin probabilă.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe