- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fitch a îmbunătăţit ratingul Greciei, din categoria default restricţionat la "B-"
Fitch a îmbunătăţit marţi ratingul Greciei la nivelul "B-" cu perspectivă stabilă, fiind prima agenţie de evaluare financiară care a scos calificativul din categoria default, după ce autorităţile de la Atena au finalizat schimbul de obligaţiuni cu creditorii privaţi, transmite Reuters.
Fitch a îmbunătăţit ratingul Greciei, din categoria default restricţionat la "B-"
La sfârşitul săptămânii trecute, Fitch retrogradase temporar ratingul Greciei de la nivelul "C" la default restricţionat, "RD", după anunţarea rezultatelor schimbului de obligaţiuni cu creditorii privaţi pentru reducerea datoriilor. Agenţia a precizat atunci că după încheierea efectivă a schimbului de obligaţiuni va atribui un nou rating Greciei, la un nivelul inferior din categoria speculativă, în care sunt incluse ţările a căror viabilitate financiară este incertă.
Este pentru prima oară când o agenţie de evaluare financiară îmbunătăţeşte calificativul Greciei de la declanşarea crizei datoriilor la sfârşitul lui 2009 şi prima oară când Fitch ia o astfel de măsură din 2003.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Iohannis, despre întâlnirea cu Zelenski la care România nu participă: Mi se pare un pic neobişnuit
-
Iohannis: Eu nici nu pot să plec. Dacă aş pleca, ar trebui să o fac prin demisie
-
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cele trei mari agenţii de rating, Fitch, Moody’s şi Standard&Poor’s, au retrogradat în repetate rânduri ratingul Greciei, pe parcursul crizei, aducând calificativul până la nivelul corespunzător unui default (încetare de plăţi), ca urmare a programului prin care creditorii privaţi au acceptat pierderi de 74% legate de portofoliul de obligaţiuni elene.
În urma acestui program, prin care datoriile au fost reduse cu peste 100 de miliarde de euro, şi a celui de-al doilea plan de salvare convenit cu UE şi FMI, datoria publică a Greciei ar trebui să scadă la 120% din PIB până în 2020, de la 160% în prezent.
"Agenţia consideră că există în continuare un risc ridicat de default al Greciei, având în vedere nivelul încă foarte ridicat al îndatorării, după programul schimbului de obligaţiuni", se arată într-un comunicat al Fitch.
Agenţia consideră totodată că aplicarea reformelor necesare reducerii datoriilor Greciei va fi dificilă.
Un alt risc semnificativ este generat de perspectiva alegerilor generale şi incertitudinile legate de angajamentul viitorului guvern pentru programul cu UE şi FMI.
Alegerile generale din Grecia urmează să aibă loc la sfârşitul lui aprilie sau începutul lunii mai.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO