Fitch: Ieşirea Greciei din zona euro nu ar marca sfârşitul monedei unice
O ieşire a Greciei din zona euro nu va marca sfârşitul monedei unice, pentru că Germania are un interes fundamental să protejeze euro, potrivit preşedintelui Fitch Ratings, Paul Taylor.
Fitch: Ieşirea Greciei din zona euro nu ar marca sfârşitul monedei unice (Imagine: Shutterstock)
"Dacă va fi reintrodusă marca germană, se va aprecia considerabil faţă de alte monede. Exporturile, motorul economiei germane, ar fi afectate. Germania nu va tolera acest fapt, chiar dacă mai multe ţări vor ieşi din zona euro", a afirmat Taylor într-un interviu acordat publicaţiei germane Spiegel.
Grecia se află într-un impas politic în urma alegerilor de duminică, iar pe pieţele financiare există temerea că planul internaţional de salvare este în pericol, ţara riscând să intre în încetare de plăţi, pe termen scurt sau mediu.
Formaţiunea de extremă stânga Syriza (Coaliţia Stângii) a ieşit pe locul al doilea în scrutinul de duminică, promovând în campanie o politică opusă măsurilor de austeritate. Syriza cere totodată încetarea plăţii unei părţi a datoriilor ţării.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
Şeful acestui partid, Alexis Tsipras, a exclus din nou marţi că guverneze împreună cu două foste mari partide, Noua Democraţie (conservator) şi PASOK (socialist), care au acceptat cura de austeritate.
Autorităţile de la Bruxelles şi Berlin au cerut Greciei să respecte strict programul de salvare, fără de care statul elen ar intra în faliment.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO