Fitch: Planul Raiffeisen Bank de consolidare a capitalului va avea un efect pozitiv asupra ratingului

Planul Raiffeisen Bank International (RBI) de consolidare a capitalului, posibil printr-o majorare de 2 miliarde de euro în primul semestru al acestui an, ar avea un efect pozitiv asupra ratingului băncii, potrivit Fitch Ratings.

Urmărește
163 afișări
Imaginea articolului Fitch: Planul Raiffeisen Bank de consolidare a capitalului va avea un efect pozitiv asupra ratingului

Fitch: Planul Raiffeisen Bank de consolidare a capitalului va avea un efect pozitiv asupra ratingului (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

RBI a anunţat miercuri că analizează o majorare de capital de 2 miliarde de euro, în prima jumătate a acestui an, pentru îmbunătăţirea balanţei contabile înaintea introducerii unor reglementări internaţionale mai stricte referitoare la capital.

Consolidarea ar îmbunătăţi capitalizarea RBI, aducând-o la nivelul altor bănci de acelaşi nivel, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Expunerea disproporţionat de mare a RBI pe pieţele din Europa Centrală şi de Est (ECE) şi Comunitatea Statelor Independente (CSI) înseamnă însă că banca este mai sensibilă la evoluţiile negative din aceste ţări.

RBI se va folosi de majorarea de capital de 2-2,25 miliarde de euro pentru reducerea cel puţin a unei părţi din capitalul participativ în valoare de 2,5 miliarde de euro (inclusiv a ajutorului de 1,75 de miliarde de euro primit de la statul austriac).

Potrivit reglementărilor Basel III, capitalul participativ, constând în ajutoare de stat şi din partea investitorilor, va fi eliminat treptat din capitalul de bază, urmând să fie exclus integral din acesta din 2018. Capitalul de bază include capitalul social şi rezervele declarate.

Fitch nu include capitalul participativ, pe care îl consideră hibrid, în capitalul de bază. În aceste condiţii, majorarea de capital va îmbunătăţi raportul între capitalul de bază şi activele ponderate în funcţie de risc,Tier 1, de la aproape 8% la sfârşitul trimestrului al treilea la la circa 10%.

Acest fapt ar putea duce la îmbunătăţirea de către Fitch a ratingului de viabilitate al RBI la nivelul bbb, dacă mediul de afaceri din Europa Centrală şi de Est se va îmbunătăţi.

Fitch notează că majoritatea ţărilor din regiune se refac treptat după câţiva ani dificili. Cu toate acestea, redresarea mai trebuie încă să se materializeze în Ungaria şi România, unde perspectivele sectoarelor bancare rămân negative.

RBI a anunţat totodată că nu intenţionează să vândă subsidiara din Ungaria în actualele condiţii, chiar dacă a primit mai multe oferte în ultimele săptămâni.

Fitch consideră că acest fapt scoate în evidenţă complexitatea factorilor politici şi legislativi care îngreunează exit-ul băncilor străine din Ungaria, unde profiturile sunt reduse de măsurile guvernamentale neortodoxe, cum ar fi o taxă impusă băncilor.

Aceşti factori complecşi, ca şi alte probleme, cum ar fi creditele neperformante sau dependenţa de finanţarea oferită de banca-mamă, îngreunează vânzarea unei divizii. Totuşi, unele bănci ungare ar putea fi interesate să îşi majoreze cota de piaţă din cauza lipsei oportunităţilor de creştere, mai ales că guvernul este nerăbdător să mărească proprietatea ungară în sectorul bancar dominat de bănci străine.

Este probabil ca Ungaria să continue să influenţeze negativ profitul grupului, dar operaţiunile băncii austriece în această ţară sunt relativ mici, notează Fitch.

RBI intenţionează să reducă expunerea la pieţe dificile precum Slovenia, Ungaria şi Ucraina şi ar putea lua în calcul vânzări, dar îşi va menţine atenţia pe pieţele din Europa Centrală şi de Est şi CSI.

Fitch anticipează că redresarea din majoritatea statelor din regiunea ECE va susţine performanţele pe termen mediu ale RBI şi îi va îmbunătăţi diversificarea profiturilor, care în ultimii ani au fost generate mai ales de subsidiara din Rusia.

Raiffeisen Bank International are 529 unităţi în România, cu aproape 5.400 de angajaţi care deservesc peste 2 milioane de clienţi.

RBI a raportat, pentru primele nouă luni ale anului trecut, un profit după taxe de 81 milioane euro pentru operaţiunile din România, în urcare cu 11,3% faţă de valoarea de 72 milioane euro din perioada corespunzătoare a anului trecut.

Grupul austriac este prezent în 16 ţări din Europa Centrală şi de Est, cu active totale de peste 131 miliarde euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici