Fitch retrogradează Grecia în categoria nerecomandată pentru investiţii, la acelaşi nivel cu România
Agenţia de evaluare financiară Fitch a retrogradat ratingul suveran al Greciei cu o treaptă, de la "BBB-" la "BB+", şi a inclus astfel statul elen în categoria nerecomandată pentru investiţii (speculativ), la acelaşi nivel cu România.
Fitch retrogradează Grecia în categoria nerecomandată pentru investiţii, la acelaşi nivel cu România (Imagine: Radu Iordache/Mediafax Foto)
Fitch a coborât şi ratingul pentru credite pe termen scurt de la "F2" la "B" şi a renunţat la supravegherea, cu posibilitate de revizuire negativă, a calificativelor, se arată într-un comunicat al agenţiei. Perspectiva pentru ratingul "BB+" pentru credite pe termen lung este negativă, în timp ce România are perspectivă stabilă.
Plafonul de ţară pentru Grecia a fost confirmat la "AAA", aplicabil tuturor statelor din zona euro.
"Revizuirea ratingului admite că, în pofida faptului că performanţele economice şi fiscale ale Greciei în programul cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană au depăşit aşteptările în multe privinţe, îndatorarea ridicată creşte vulnerabilitatea solvenţei fiscale la şocuri. Totodată, procesul de consolidare fiscală va trebuie să fie susţinut pe o perioadă de mai mulţi ani", notează Fitch.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Cât dăm la aparare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
În România sunt prezente mai multe bănci elene, între care Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATEbank sub brand propriu, în timp ce EFG Eurobank şi National Bank of Greece controlează Bancpost, respectiv Banca Românească.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO