Dar niciodată previziunile lor n-au fost mai departe de realitate ca la începutul acestui an, când au estimat cursul de la sfârşitul lunii iunie. Decizia din 25 iunie a Curţii Constituţionale de a respinge reducerea pensiilor, urmată de majorarea TVA de către Guvern şi nesiguranţa privind soarta tranşei de la FMI, au aruncat în aer cursul timp de câteva zile, iar euro a ajuns de la 4,2311 lei la 4,2808 şi apoi la 4,3688, maxim istoric absolut în raport cu leul. Băncile aşteptau pentru jumătatea anului un curs între 3,9 şi 4,2.
Ar trebui spus că media lunii iunie a fost totuşi de 4,2396 lei, ceea ce ar însemna că previziunea ING Bank (4,25 lei, pe atunci cea mai pesimistă dintre toate) s-ar fi apropiat un pic mai mult de realitate. Acum însă, nici una dintre noile previziuni, oferite de bancheri pentru luna decembrie 2010, nu sare din rând: de o parte sunt bănci mai optimiste, ca BRD sau Transilvania, care văd limita inferioară a cursului la 4,15, de cealaltă sunt cele ca UniCredit sau Intesa, care văd limita superioară la 4,35.
Citeşte mai multe despre cât va fi cursul de schimb în iarnă pe www.businessmagazin.ro