Board-ul FMI, care reprezintă cele 188 de state membre, a aprobat programul, a declarat directorul general al Fondului, Christine Lagarde, într-un comunicat.
Ajutorul face parte dintr-un program mai amplu de 40 de miliarde de dolari, care ar trebui să includă sprijin din partea Statelor Unite şi Uniunii Europene şi economii de 15 miliarde de dolari care trebuie negociate cu deţinătorii de obligaţiuni ale statului ucrainean.
Guvernul de la Kiev anticipează că economia s-ar putea contracta în acest an cu până la 11,9%, din cauza conflictului din estul ţării care efectează industria ucraineană.
Noul program cu FMI înlocuieşte programul pe doi ani convenit în aprilie anul trecut, evaluat la acea dată la 17 miliarde de dolari. Guvernul de la Kiev a accesat 27% din fondurile disponibile.
„Programul actual oferă fonduri mai mari, mai mult timp, mai multă flexibilitate şi termeni mai avantajoşi pentru Ucraina. Programul este ambiţios şi implică riscuri, în special legate de conflictul din estul ţării”, a spus Lagarde.
Aprobarea programului permite Ucrainei să înceapă negocierile cu deţinătorii de obligaţiuni guvernamentale, care, potrivit ministrului de Finanţe Natalie Jaresko, poate aduce ţării economii de 15 miliarde de dolari.