FMI a cerut SUA să grăbească prezentarea unui plan credibil de reducere a dificitului bugetar

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a îndemnat Statele Unite să grăbească prezentarea unui plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar, ceea ce creşte presiunile asupra Casei Albe de a detalia măsuri pentru scăderea datoriilor, ajunse la un nivel record, transmite Reuters.

Urmărește
5 afișări

Preşedintele SUA, Barack Obama, va prezenta miercuri propuneri pentru reducerea datoriilor statului. Politicienii republicani fac însă presiuni pentru reduceri substanţiale ale cheltuielilor bugetare în schimbul acordului lor pentru creşterea limitei îndatorării.

FMI apreciază că SUA şi Japonia, două dintre cele mai mari economii ale lumii, întârzie aplicarea unor măsuri pentru relansare, în timp ce o mare parte din statele avansate acţionează pentru a reduce deficitele bugetare.

"Ţările care întârzie ajustarea în acest an se vor confrunta cu provocări mai mari în privinţa respectării obiectivelor pe termen mediu", notează instituţia financiară internaţională.

Politicienii din Congresul SUA au ajuns vineri la un compromis de ultim moment privind reducerea cheltuielilor, acord prin care s-a evitat blocarea guvernului. Confruntările din Congres vor fi şi mai intense, însă, având în vedere că executivul va atinge curând limita de 14.290 miliarde de dolari privind datoria, iar riscurile unei intrări în incapacitate de plată cresc.

FMI consideră că în SUA va fi nevoie de o ajustare "majoră" anul viitor pentru echilibrarea bugetului.

În ianuarie, instituţia a avertizat că SUA şi Japonia trebuie să adopte programe de diminuare a deficitului deoarece investitorii şi-ar putea pierde curând răbdarea şi vor renunţa la obligaţiunile acestor state.

Criza financiară din perioada 2007-2009 a dus la o majorare dramatică a datoriei emise de statele dezvoltate, din cauza măsurilor prin care guvernele au încercat să susţină economiile şi sistemele bancare.

"Îngrijorarea pieţelor privind sustenabilitatea este mică în cazul SUA, însă alte întârzieri în a acţiona s-ar putea dovedi costisitoare din punct de vedere fiscal, creşterea deficitului fiind amplificată de randamentele mai mari", menţionează FMI.

Instituţia şi-a exprimat îngrijorărarea că alegerile care vor urma în SUA, Franţa şi Japonia ar putea complica eforturile necesare pentru a reduce nivelurile datoriilor acestor state. Totodată, FMI a avertizat că finanţarea sistemelor de pensii şi sănătate va reprezenta cea mai mare povară fiscală pentru economiile avansate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici