Prima pagină » Economic » Isărescu: O corecţie la 8-9% în acest an a deficitului de cont curent ar fi suficientă

Isărescu: O corecţie la 8-9% în acest an a deficitului de cont curent ar fi suficientă

O corecţie a deficitului de cont curent până la 8-9% în acest an ar fi suficientă pentru a nu afecta foarte mult economia, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Isărescu: O corecţie la 8-9% în acest an a deficitului de cont curent ar fi suficientă
21 mai 2009, 11:31, Economic

"Cred că e bine să te focusezi pe limitarea corecţiei de deficit de cont curent. Să fie o corecţie treptată. Un nivel bun ar putea să-l reprezinte, ce se poate acoperi din investiţii străine directe", a spus Isărescu, după o prezentare a laureatului premiului Nobel pentru economie Joseph E. Stiglitz în cadrul Forumului Financiar Central şi Sud-Est European.

Guvernatorul BNR s-a arătat de acord cu opinia lui Stiglitz, potrivit căruia ţările mici ar putea avea şanse mai mari de a face faţă crizei financiare.

"Sunt de acord că ţările de dimensiuni mici pot naviga mai bine, deşi pot la fel de bine să fie afectate mai mult", a spus Isărescu.

Oficialul BNR a susţinut şi opinia lui Stiglitz faţă de importanţa stabilităţii financiare, deşi a arătat că în calitate de bancher central consideră ca o prioritate stabilitatea preţurilor.

"Cred că este necesară o stabilitate financiară pentru a avea un echilibru, deşi ca bancher central consider că stabilitatea preţurilor reprezintă principala preocupare. Stabilitatea preţurilor sustenabilă nu poate fi atinsă pe termen lung fără o stabilitate financiară", a spus Isărescu.

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) anticipează o contracţie puternică a deficitului de cont curent, de la 12,3% din PIB în 2008, la 7,5% din PIB în acest an, pe fondul reducerii cu 40% a deficitului comercial.