- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (04.10.2013, 17:49)
- Vlad Popescu
FMI avertizează: Riscuri politice în jurul alegerilor din 2014, care ar putea întârzia reformele şi deraia ţinte
Apariţia unor noi tensiuni politice în perioada premergătoare alegerilor de anul viitor, în special cele prezidenţiale, ar putea genera noi riscuri, precum întârzierea reformelor structurale convenite cu FMI, ratarea unor ţinte din program sau deteriorarea încrederii investitorilor, potrivit FMI.
Urmărește
861 afișări
FMI avertizează: Riscuri politice în jurul alegerilor din 2014, care ar putea întârzia reformele şi deraia ţinte (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Alegerile pentru Parlamentul European sunt programate pentru vara anului viitor, iar cele prezidenţiale vor avea loc la sfârşitul lui 2014.
"Perioada premergătoare alegerilor parlamentare şi următoarelor alegeri prezidenţiale oferă o fereastră pentru reforme. Cu toate acestea, se menţin riscuri politice. Mai exact, anumite interese ar putea conduce la tentative de întârziere a unor reforme structurale deja întârziate, în special cele legate de companiile de stat", se arată în raportul experţilor FMI prezentat board-ului instituţiei, care vinerea trecută a aprobat un nou acord stand-by cu România.
Neimplementarea acestor reforme structurale ar putea accentua limitările existente şi ar putea conduce la o traiectorie mai modestă de creştere economică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Mai mult, apariţia unor noi incertitudini politice în perioada premergătoare alegerilor din 2014, în special cele prezidenţiale, ar putea afecta încederea investitorilor şi a consumatorilor, avertizează Fondul Monetar Internaţional.
"Susţinerea politică pentru un acord cu FMI/CE (Comisia Europeană - n.r.) este largă, însă priorităţi divergente în interiorul coaliţiei vor pune probabil la încercare determinarea guvernului", notează FMI.
Creditorul de la Washington remarcă însă apariţia unor noi tensiuni politice între premier şi preşedinte în jurul politicilor economice, după o perioadă "relativ calmă".
Fondul aminteşte de problemele politice de anul trecut, care au condus la ratarea mai multor ţinte din program şi la întârzieri în ceea ce priveşte agenda de reforme structurale.
Programul preventiv derulat în perioada 2011-2013 s-a încheiat cu o întârziere de trei luni şi cu derogări.
Astfel, "escaladarea" tensiunilor politice interne, în special având în vedere alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, ar putea conduce la inversarea unor politici economice, riscând astfel nerespectarea unor obiective din program.
Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional a avizat săptămâna trecută, la 27 septembrie, scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române şi a aprobat încheierea unui nou acord stand-by cu România, cu o durată de doi ani, în valoare de 2 miliarde euro, care va fi tratat ca preventiv.
În scrisoarea de intenţie transmisă Fondului, Guvernul s-a angajat să îndeplinească mai multe condiţii prealabile şi criterii de referinţă structurale.
Consiliul Director al FMI a avizat, la sfârşitul lunii iunie, cu trei derogări, ultimele evaluări ale acordului cu România. Acordul României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înţelegere de tip stand-by de circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 şi încheiată în 2011.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe