- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FMI contestă aprecierile editorialiştilor Reuters Breakingviews privind acordul cu România
Fondul Monetar Internaţional (FMI) contestă aprecierile editorialiştilor Reuters dintr-un articol de opinie publicat vineri pe blogul Breakingviews, care arată că abordarea dură adoptată de instituţie în privinţa acordului cu România s-ar putea dovedi "dezastruoasă".
FMI contestă aprecierile editorialiştilor Reuters Breakingviews privind acordul cu România (Imagine: Bogdan Stamatin/Arhiva Mediafax Foto)
FMI consideră că acordul de finanţare externă a ajutat România să revină la creştere economică, iar atitudinea instituţiei este una transparentă şi flexibilă, în contextul circumstanţelor în continuă schimbare, se arată într-o scrisoare transmisă Breakingviews de directorul de relaţii externe al Fondului Gerry Rice.
Editorialiştii Reuters Martin Hutchinson şi Christopher Swann comentează, în materialul publicat vineri, că "rigoarea excesivă" promovată de instituţia financiară ar putea provoca României daune pe termen lung.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
COMENTARIU Lelia Munteanu: Uzurpatorul
-
Trupele germane trebuie să fie „apte” pentru război dacă Putin atacă, afirmă Boris Pistorius. Ministrul spune că Berlinul trebuie să aloce mai mulţi bani pentru apărare
"Condiţiile draconice" şi revenirea FMI la reputaţia de "vampir" ar putea îndepărta România, pe termen lung, de strategiile şi politicile pe care le încurajează instituţia, facilitând ascensiunea "forţelor anti-reformă", se spune în materialul semnat de cei doi comentatori.
Instituţia reiterează poziţii adoptate anterior faţă de criticile aduse măsurilor incluse în programul fiscal şi economic prevăzut în acordul cu România.
Astfel, FMI aminteşte că acordul încheiat cu România în 2009 s-a încadrat într-un context foarte dificil, după ce creşterea economică s-a prăbuşit de la plus 7% la minus 6,5% în decurs de un an, fluxurile de capital se blocaseră, leul se deprecia abrupt, iar rezervele băncii centrale coborau puternic.
Instituţia notează că măsurile menţionate de cei doi comentatori - reducerea salariilor şi concedierile masive din sectorul bugetar sau majorarea TVA, cu impact în principal asupra populaţiei sărace - au făcut parte dintr-un program care a readus economia românească pe creştere, şomajul în scădere şi inflaţia la minime record.
"Tăierile impuse de guvern au reprezentat doar răsturnarea majorărilor nesustenabile ale salariilor şi numărului angajaţilor din sectorul public în perioada 2006-2008. Reducerea salariilor din sectorul public cu 25% în iulie 2010 a fost o măsură cu caracter temporar - jumătate din tăiere a fost restituită după şase luni, şi este aşteptată recuperarea totală pe viitor", se spune în dreptul la replică transmis de Fond.
FMI aminteşte de asemenea că a luat măsuri pentru a se asigura că programul convenit cu România este "deschis, transparent şi flexibil", amintind că a acceptat în 2009 un deficit bugetar mai ridicat decât cel prevăzut în acord, acoperit din resursele Fondului şi ale Comisiei Europene, după o creştere economică sub aşteptări.
Instituţia precizează că a menţinut un dialog continuu cu sindicatele şi asociaţiile patronale, precum şi cu reprezentanţii politici ai puterii şi opoziţiei.
Fondul menţionează că, pentru a evita austeritatea pe viitor, Guvernul şi FMI au convenit asupra unor reforme pe termen lung în sistemul de pensii, în privinţa salariilor din sectorul public şi programelor de protecţie socială.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO