FMI deblochează 90 de milioane de dolari pentru R. Moldova
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro/wp-content/uploads/images/1/3614/6590417/1-fmi-logo2.jpg)
În cadrul acestui împrumut, din care ţara a primit o tranşă de 93 de milioane de dolari, „autorităţile au realizat progrese încurajatoare pentru restabilirea stabilităţii economice şi reinstaurarea creşterii”, a declarat Naoyuki Shinohara, directorul adjunct al instituţiei, citat într-un comunicat.
„Versiunea amendată a bugetului pe 2010 conservă cea mai mare parte a noilor surse de venit, alocând în acelaşi timp fonduri investiţiilor publice şi protecţiei sociale”, a precizat el. „Noul sistem de protecţie socială ţintit contribuie la reducerea sărăciei extreme”, a continuat el.
FMI sfătuieşte R.Moldova să contribuie la reducerea cheltuielilor publice şi a dimensiunii sectorului public.
Această fostă republică sovietică, una dintre ţările cele mai sărace din Europa, este devastată de o gravă criză politică din iulie 2009, când Partidul Comuniştilor din R.Moldova a fost învins la alegerile legilsative. Coaliţia proeuropeană aflată la guvernare nu dispune de majoritatea suficientă pentru alegerea preşedintelui ţării.
La încheierea unei misiuni în ţară în mai, FMI a estimat că în 2010 creşterea va atinge 2,5%.