FMI îndeamnă Ucraina să respecte planul de reforme în pofida crizei politice

Publicat: 26 07. 2014, 08:10
Actualizat: 26 07. 2014, 08:11

„Directoarea generală a făcut apel la o implementare fermă de către autorităţi a programului de reforme, în special a măsurilor aprobate cu echipele Fondului”, a anunţat un purtător de cuvânt al FMI, citat într-un comunicat.

Demisia, joi, a premierului Arseni Iaţeniuk a plonjat Ucraina în incertitudine politică, în contextul în care ţara este afectată de o insurecţie prorusă în est şi trebuie să gestioneze o profundă criză economică.

La sfârşitul lui aprilie, FMI a aprobat o linie de credit de 17 miliarde de dolari Ucrainei şi a dat, la mijlocul lui iulie, un preacord pentru vărsarea unei tranşe de 1,4 miliarde, cu condiţia ca autorităţile să continue să adopte reformele economice cerute de Fond.

Potrivit comunicatului FMI, Lagarde s-a întreţinut vineri cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi cu premierul demisionar Arseni Iaţeniuk pentru a se asigura în privinţa capacităţii „autorităţilor de a aplica programul” convenit cu instituţia.

Economia ucraineană ar urma să se contracteze cu 6,5% în acest an din cauza conflictului armat din estul separatist, a anunţat FMI la mijlocul lui iulie, fără să excludă ca un ajutor suplimentar să fie necesar în caz de escaladare.

Tensiunea s-a agravat recent în Ucraina odată cu prăbuşirea zborului MH17 al Malaysia Airlines, rebelii proruşi şi autorităţile de la Kiev învinuindu-se reciproc de producerea accidentului aviatic.