FMI recomandă Austriei să reducă deficitul bugetar şi datoria publică

Austria trebuie să ia noi măsuri de reducere a deficitului bugetar şi a datoriei publice, recomandă Fondul Monetar Internaţional (FMI) într-un raport preluat de Reuters.

Urmărește
112 afișări

"Nivelurile deficitului şi datoriei guvernamentale, care s-au deteriorat în ultimii câţiva ani, trebuie să revină într-o zonă mai sigură. Pentru asta sunt necesare mai multe măsuri fiscale, iar obiectivele pot fi atinse prin consolidarea eficacităţii guvernului şi prin stimularea creşterii pe termen lung", se arată în evaluarea anuală a economiei austriece publicată marţi de FMI.

Austria a avut un deficit bugetar de 4,6% din PIB anul trecut, iar datoria publică era de 72,3% din PIB la finele lui 2010.

Guvernul a estimat pentru acest an un deficit bugetar de 3,9% din PIB, care ar urma să fie redus treptat până la 2% din PIB în 2015.

FMI notează că sectorul financiar austriac nu trebuie să "se complacă" datorită perspectivelor mai "roz".

"Sectorul financiar se remediază după şocurile severe din 2008-2009, dar această revenire nu scade relevanţa lecţiilor învăţate în urma crizei", arată instituţia financiară internaţională.

Băncile austriece, precum Erste, Raiffeisen, Bank of Austria (UniCredit) sau Volksbank, sunt jucători importanţi pe pieţele emergente din Europa Centrală şi de Est.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici