- Home
- Economic
-
WASHINGTON, (04.02.2013, 19:04)
- Anca Dumitrescu
FMI: Spania a făcut "progrese majore" în sectorul financiar
Spania a făcut "progrese majore" în sectorul financiar, unde însănătoşirea băncilor este în stadiu avansat, se arată într-un raport al FMI publicat luni.

FMI: Spania a făcut "progrese majore" în sectorul financiar (Imagine. AFP/ Mediafax Foto)
"Programul este pe drumul corect", potrivit unui comunicat al FMI, publicat după ce o echipă a instituţiei a realizat în perioada 25 ianuarie-1 februarie o a doua evaluare a sectorului bancar al ţării.
Principalele concluzii ale vizitei sunt că "au fost realizate progrese majore în aplicarea de reforme în sectorul financiar".
Uniunea Europeană a cerut asistenţă tehnică din partea FMI pentru susţinerea băncilor spaniole, afectate de active toxice, cu 37 de miliarde de euro.
În cadrul măsurilor de restructurare, băncile s-au implicat în ultimele câteva luni într-o campanie de fuziuni şi achiziţii a instituţiilor financiare aflate într-o situaţie fragilă.
FMI a menţionat măsurile adoptate în Spania pentru consolidarea capitalului băncilor, apreciind că reprezintă "o reuşită majoră" care va întări încrederea în sistemul financiar spaniol şi va îmbunătăţi capacitatea acestuia de susţinere a economiei reale.
În decembrie, patru bănci naţionalizate au primit 36,9 miliarde de euro, prin intermediul Mecanismului European de Stabilitate. În schimbul ajutorului, Spania a creat o companie de administrare a activelor toxice, o "bancă rea", Sareb, căreia i-au fost alocate 2,5 miliarde de euro pentru a putea funcţiona.
Potrivit FMI, au fost realizate progrese importante în privinţa Sareb, dar trebuie încă definită o strategie pe termen lung.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe