FMI: Spania trebuie să intensifice eforturile de reformare a economiei
Reformarea economiei este incompletă, iar riscurile sunt considerabile, potrivit FMI, care avertizează că ritmul reformelor trebuie menţinut, pentru a susţine redresarea şi reducerea ratei şomajului, care se află la un nivel inacceptabil de ridicat, de 21%.
Guvernul socialist spaniol aplică cele mai mari reduceri de cheltuieli din ultimele trei decenii, majorează vârsta de pensionare şi reduce costurile concedierilor.
Premierul Jose Luis Rodrigues Zapatero a modificat, pe 10 iunie, regulile referitoare la negocierea salariilor, în încercarea de a tempera creşterea costului împrumuturilor, determinată de temerile privind intrarea în incapacitate de plată a Greciei.
„Condiţiile financiare se pot înrăutăţi în continuare, reflectând îngrijorarea legată de riscurile suverane din zona euro. Acest fapt poate exercita presiuni asupra costurilor de finanţare ale statului şi băncilor”, potrivit raportului.
FMI cere guvernului, care a aprobat două revizuiri ale legislaţiei muncii în ultimul an, să facă schimbări mai profunde în vederea reducerii şomajului, cel mai ridicat din Europa.