- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FMI, UE: Irlanda a realizat progrese în depăşirea celei mai grave crize din istoria recentă a ţării
Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană (UE) au salutat, vineri, progresele realizate de Irlanda pentru depăşirea celei mai grave crize economice din istoria recentă a ţării, precum şi aplicarea de către guvern a măsurilor asumate în programul de ajutor internaţional.
"Opinia noastră este că programul merge în direcţia bună, dar provocările se menţin, iar tenacitatea în aplicarea acestuia va fi hotărâtoare", se arată într-un comunicat al FMI, Comisiei Europene şi Băncii Centrale Europene (BCE), la încheierea unei misiuni la Dublin de evaluare a progreselor programului guvernamental, relatează AFP.
În urma pierderilor imense din sectorul bancar, Irlanda a fost nevoită să încheie în noiembrie, cu UE şi FMI, un acord de ajutor financiar de 85 de miliarde de euro, care prevede în schimb o serie de măsuri de reformă şi reducere a cheltuielilor bugetare.
Agenţia de evaluare financiară Moody's a redus cu două trepte ratingul suveran al Irlandei, de la "BAA1" la "BAA3", cu perspectivă negativă, la o zi după ce Fitch a îmbunătăţit perspectiva propriului calificativ pentru acest stat.
Înrăutăţirea ratingului de către Moody's reflectă opinia agenţiei că puterea financiară a guvernului de la Dublin va slăbi şi ia în considerare, de asemenea, perspectivele descurajatoare privind creşterea economică şi incertitudinile legate de solvabilitate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israelul a distrus o facilitate nucleară iraniană. Aceasta era considerată inactivă după închiderea oficială din 2003
-
Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022
-
Macron: Europa se îndreaptă spre un război tarifar cu SUA şi China
-
Industria criptomonedelor este în extaz după victoria lui Donald Trump. Bitcoin, la noi maxime istorice
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:33
Iranul sprijină Libanul în negocierile de încetare a focului şi caută să pună capăt „problemelor”
-
astăzi, 18:27
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 996. Scholz şi Putin au vorbit la telefon / Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului