FMI vede Guvernul făcând licitaţii la televizor pentru managerii privaţi la companii de stat
Guvernul ar urma să realizeze licitaţii internaţionale transparente pe modelul "la televizor" pentru a selecta firmele de consultanţă care să se ocupe de recrutarea managerilor profesionişti independenţi pentru aproximativ 50 de companii de stat alese împreună cu FMI, spune Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la instituţia financiară internaţională.

FMI vede Guvernul făcând licitaţii la televizor pentru managerii privaţi la companii de stat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Consultanţii vor strânge CV-uri serioase pentru posturi de CEO (director general) sau CFO (director financiar), le vor analiza în funcţie de competenţele cerute pentru fiecare companie şi vor stabili liste scurte de candidaţi din care Guvernul va putea alege", este mecanismul schiţat de Tănăsescu.
Numai că acest proiect nu se anunţă nici simplu, nici ieftin, nici peste măsură de realist prin prisma susţinerii politice necesare. Potrivit estimărilor Association of Executive Search Consultants (AESC), care reuneşte cele mai mari firme de executive search din lume, firma care ar câştiga licitaţia ar putea obţine un contract de 1,5 mil. euro.
"Este foarte dificil de estimat valoarea contractului pe care Guvernul l-ar putea semna cu o firmă internaţională de executive search pentru recrutarea a 30-40 de manageri pentru companiile de stat, fără a şti complexitatea sarcinilor şi specificităţile pieţei româneşti în ceea ce priveşte recrutarea executivilor performanţi, însă la o primă estimare valoarea contractului ar putea reprezenta o investiţie de circa 1,5 milioane de euro", a declarat pentru Ziarul Financiar Christophe de Callatay, Managing Director în cadrul AESC Europa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

