Video Fondul de Garantare a Creditului Rural a acordat în primul semestru garanţii de 144 milioane de euro
Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) a acordat în primele şase luni garanţii în valoare de 144 milioane de euro pentru accesarea fondurilor europene din agricultură, din care 66% pentru proiecte de investiţii în sector.
"În 2010 am observat o schimbare din punct de vedere al ponderii proiectelor, astfel că dacă anul trecut majoritare erau cele pentru producţie, anul acesta ele au reprezentat doar 44%", a declarat, joi, preşedintele FGCR, Veronica Toncea, la seminarul Mediafax Talks about Romanian Agriculture.
Ea a spus că, până în prezent, garanţiile FGCR au fost acordate către 5.200 de beneficiari, după ce în 2009 numărul acestora a fost de 25.000.
Toncea a afirmat că în acest an se observă o susţinere mai importantă din partea sistemului bancar a sectorului agricol.
"Observăm un trend de creştere a susţinerii din partea băncilor a investiţiilor din agricultură, ce se poate datora şi acordurilor încheiate de Ministerul Agriculturii, FGCR şi cinci unităţi de credit, respectiv BCR, BRD, CEC, Alpha Bank şi BANCOOP", a declarat Toncea.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO


