- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (10.11.2011, 15:06)
- Adrian Dumitrache ,
Fondul de garantare a pensiilor private va avea un buget iniţial de 500.000 de euro
Contribuţia iniţială a administratorilor de fonduri şi furnizori de pensii private la fondul de garantare se va ridica la aproximativ 500.000 de euro şi va fi virată până la 1 mai 2012, a declarat joi preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Mircea Oancea.
Urmărește
294 afișări
Fondul de garantare a pensiilor private va avea un buget iniţial de 500.000 de euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Pe lângă contribuţia iniţială, care reprezintă 1% din capitalul social minim aferent autorizării, administratorii vor vira şi una anuală, al cărei cuantum va fi calculat prin metode actuariale, în funcţie de necesităţile fondului", a spus Oancea.
Capitalul minim legal pentru autorizarea unui administrator pe segmentul pensiilor private obligatorii (Pilonul II) este de 4 milioane de euro. În cazul pensiilor faculative (Pilonul III), administratorul unui fond trebuie să aibă un capital minim de 1,5 milioane de euro.
Pe Pilonul II activează 9 administratori, iar pe Pilonul III sunt prezente 10 societăţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Şedinţă crucială la banca centrală la început de an. Ce se va întâmpla cu dobânzile?
-
Analiză: Obligaţia de a colecta textile a luat România „prin surprindere“
-
Războiul din Ucraina, ziua 1057. Atac masiv cu rachete ruseşti asupra Ucrainei / Bloomberg: UE ia în considerare interzicerea GNL şi aluminiului rusesc
Legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private a fost publicată în Monitorul Oficial la finele lunii octombrie.
Potrivit lui Oancea, fondul de garantare este unul dintre cele mai importante elemente componente ale complexului de garanţii ale sistemului de pensii private, prevăzute în legile de bază ale Pilonului II şi, respectiv, Pilonului III şi, totodată, ultima etapă de definitivare a acestui mecanism de siguranţă.
"Fondul are rolul de a garanta drepturile participanţilor şi de a compensa astfel eventualele pierderi ale acestora, atât în perioada de acumulare a contribuţiilor, cât şi după deschiderea dreptului la pensie, provenite din incapacitatea administratorilor de a onora obligaţiile asumate. Practic, în cazul în care un administrator obţine un randament mai mic decât minimul impus de legislaţie, iar aplicarea altor măsuri de siguranţă nu aduce efectul scontat, atunci fondul de garantare intervine şi acoperă diferenţa, respectiv pierderile participanţilor", a spus şeful CSSPP.
Potrivit legislaţiei, administratorii au obligaţia plăţii contribuţiei iniţiale, a contribuţiei anuale, respectiv a contribuţiei majorate, după caz, la fondul de garantare, precum şi asigurarea plăţii resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea şi funcţionarea acestuia.
Oancea a mai spus că resursele financiare ale fondului vor fi investite în instrumente ale pieţei monetare, cum ar fi depozite, conturi curente, titluri de stat şi alte instrumente cu grad scăzut de risc.
Numărul participanţilor la fondurile de pensii private obligatorii se ridică la circa 5,7 milioane de persoane, iar activele nete au depăşit 6,4 miliarde de lei.
Citește pe alephnews.ro: Trăim mai mult, dar mai prost. Speranța de viață în România a ajuns la 75,1 ani. Vârsta medie până la care trăim sănătos este de 59 de ani
Citește pe www.zf.ro: În timp ce gazul din Marea Neagră deja a început să se vândă, România are o listă de 22 de centrale de energie care vor avea nevoie de peste 8 mld. metri cubi pe an, cam cât se va scoate anual din Neptun Deep. Care este stadiul pe fiecare proiect?
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe