- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (29.04.2015, 10:59)
- Anca Dumitrescu
Fondul Proprietatea se listează miercuri la bursa de la Londra - FOTO
Fondul Proprietatea (FP) se listează, miercuri, la bursa de la Londra, pe secţiunea Specialist Fund Market urmând să fie tranzacţionate certificatele de depozit globale având drept suport acţiuni emise de Fond.
Urmărește
305 afișări
Fondul Proprietatea se listează miercuri la bursa de la Londra
Certificatele au fost admise la tranzacţionare cu simbolul "FP" şi sunt disponibile la un preţ stabilit în dolari.
"Fondul are potenţialul să devină unul dintre cele mai vizibile şi atractive fonduri închise listate la Londra, datorită mărimii sale, a portofoliului şi a discount-ului faţă de VAN. Mai mult, suntem convinşi că listarea secundară a Fondului pe LSE va creşte vizibilitatea pieţei de capital din România pe scena internaţională, va facilita accesul unei baze mai variate de investitori străini în ţără şi va acţiona ca un catalizator pentru descoperirea numeroaselor oportunităţi de investiţii din România. Am observat un interes imens pentru companiile româneşti în cadrul numeroaselor roadshow-uri organizate pentru a creşte nivelul de vizibilitate a Fondului în străinătate şi suntem siguri că listarea Fondului pe LSE va spori apetitul investitorilor pentru acţiunile româneşti", a declarat Mark Mobius, preşedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group, administratorul FP.
La rândul său, Greg Konieczny, CEO şi Manager de Fond al Fondului Proprietatea, a declarat că evaluările companiilor din România sunt scăzute comparativ cu cele din state vecine, astfel că este un moment oportun pentru investitori să acceseze România.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertizări meteo de ceaţă în sud-estul României şi de vânt puternic în nord-vest
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
-
Spaţiul Schengen s-ar putea extinde din nou. Ce ţară europeană ar putea adera până la sfârşitul anului 2025
"Corelaţiile scăzute dintre pieţele dezvoltate şi România, o Piaţă de Frontieră, indică beneficii de diversificare atât pentru investitorii pe termen scurt, cât şi pentru cei pe termen lung. Obiectivul nostru ca Manager de Fond continuă să fie maximizarea randamentelor pentru acţionarii Fondului, creşterea VUAN-ului pe acţiune şi scăderea discountului la care se tranzacţionează în prezent acţiunile Fondului. Pe lângă programe periodice de răscumpărări de acţiuni, distribuiri de numerar şi un program de relaţii cu investitorii proactiv, vedem listarea de astăzi ca pe o parte integrantă a mecanismului nostru de reducere a discountului", a spus Konieczny.
Primul preţ pentru un GDR a fost de 11,45 dolari, respectiv 46,27 lei pe certificat. În condiţiile în care un GDR însumează 50 de acţiuni FP, preţul pe acţiune a fost de 0,9255 lei.
La BVB, titlurile FP se tranzacţionau miercuri dimineaţa la un preţ de 0,915 lei pe unitate.
Pe bursa din Londra preţurile pentru GDR-urile FP variau miercuri de dimineaţă între un minim de 11,42 dolari şi un maxim pe 11,50 dolari, volumul fiind de 807.748 unităţi.
Specialist Fund Market este piaţa reglementată a bursei de la Londra pentru fonduri de investiţii specializate. Specialist Fund Market este destinată investitorilor instituţionali, profesionişti şi bine informaţi.
Fondul Proprietatea a optat pentru o listare prin intermediul certificatelor de depozit după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară nu a aprobat la timp regulamentul privind titlurile de interes, instrument financiar pe care Fondul l-a preferat iniţial GDR-urilor pentru intrarea pe piaţa britanică.
Fondul american Elliott este cel mai mare acţionar al FP, deţinând prin firma de brokeraj Manchester Securities, potrivit celor mai recente raportări, 15,86% din acţiunile Fondul Proprietatea. O altă companie a grupului Elliott, Beresford Energy Corp, are o participaţie de 1,8%.
Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti în ianuarie 2011.
Citește pe alephnews.ro: Zuckerberg și Musk sunt nemulțumiți de legislațiile UE privind social media. De ce speră Meta și X că Trump le va aduce mai mulți bani
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Biden critică decizia lui Zuckerberg de a renunța la fact-checking: „Mișcarea Meta este foarte rușinoasă”. Ce spune compania
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe