- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fondul sud-african de investiţii NEPI a atras recent 29 milioane euro printr-o majorare de capital
Fondul sud-african de investiţii imobiliare New Europe Property Investments (NEPI) a anunţat că a atras recent 29 milioane de euro printr-o majorare de capital şi estimează ca noile titluri vor intra la tranzacţionare pe 22 iunie.
Compania a emis 9,56 milioane de acţiuni noi, iar titlurile au fost vândute la un preţ de trei euro (echivalentul a 29,5 ranzi sud-africani), se arată într-un comunicat al NEPI.
În urma admiterii titlurilor noi la tranzacţionare, capitalul social al NEPI va cuprinde 88,49 milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 0,01 euro.
Firma a depus deja cererile ca acţiunile noi să fie admise la tranzacţionare pe bursa de valori de la Johannesburg (Africa de Sud) şi de la Londra, pe segmentul AIM, unde fondul mai este listat, iar admiterea acestora este preconizată pentru 22 iunie. În urma acestei proceduri, titlurile noi vor putea fi transferate şi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Fondul sud-african de investiţii imobiliare intră luni la tranzacţionare la BVB, iar admiterea acţiunilor NEPI la tranzacţionare la BVB este asistată de BCR şi firma de brokeraj Intercapital Invest.
NEPI va fi primul fond de investiţii imobiliare listat la BVB, pe segmentul de piaţă creat pentru Real Estate Investment Trusts (REITs).
REITs-urile includ atât companiile care investesc în proprietăţi imobiliare, cât şi instrumentul financiar în sine. Produsele respective au fost create prima dată în SUA din nevoia de a realiza un instrument financiar care să facă legătura între investiţiile în proprietăţi imobiliare şi piaţa de capital.
Portofoliul NEPI cuprinde 33 de proprietăţi de tip retail, birouri şi proprietăţi industriale în România şi Germania, cu o valoare de 313,7 milioane euro, din care 27 sunt pe piaţa românească, evaluate la sfârşitul anului trecut la 297 milioane euro.
Proiectele deţinute de companie aveau o suprafaţă închiriabilă de 214.000 metri pătraţi, o rată de ocupare de 98,2% şi un randament mediu anualizat de 8,3%, potrivit prospectului pentru admiterea la tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti.
Compania avea în decembrie credite totalizând 177 milioane de euro, cea mai mare parte pentru achiziţiile din România şi cu termen de rambursare în 2013-2014.
NEPI este asociat cu principalul grup imobiliar din Africa de Sud, Resilient Property Income Fund.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israelul a distrus o facilitate nucleară iraniană. Aceasta era considerată inactivă după închiderea oficială din 2003
-
Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022
-
Macron: Europa se îndreaptă spre un război tarifar cu SUA şi China
-
Industria criptomonedelor este în extaz după victoria lui Donald Trump. Bitcoin, la noi maxime istorice
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:33
Iranul sprijină Libanul în negocierile de încetare a focului şi caută să pună capăt „problemelor”
-
astăzi, 18:27
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 996. Scholz şi Putin au vorbit la telefon / Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului