Forbes: Ion Ţiriac rămâne singurul miliardar din România. La ce SUMĂ se ridică AVEREA fostului sportiv

Publicat: 05 03. 2019, 18:14
Actualizat: 29 03. 2020, 20:20

Acesta a urcat 49 de poziţii faţă de anul trecut, în ciuda faptului că valoarea averii i-a rămas aceeaşi.

Fostul tenisman are businessuri în imobiliare, petrol şi asigurări, deţinând o participaţie minoritară, dar importantă la Allianz-Ţiriac. În plus, acesta este recunoscut pentru pasiunea pentru maşini.

Ţiriac a fost inclus prima dată în topul Forbes în 2007, cu o avere de 1,1 miliarde de dolari. În anul următor, averea acestuia a urcat la 1,2 miliarde de dolari.

Din cauza crizei, omul de afaceri român a fost exclus din topul miliardarilor lumii în 2009, 2011, 2012, 2013 şi 2014, iar timp de trei ani (2010, 2015 şi 2016) averea acestuia a fost în jur de 1 miliard de dolari, pentru ca în 2017 să urce la 1,1 miliarde de dolari.