- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ford închide temporar o fabrică din Belgia, pentru a face economie de piese auto
Ford va suspenda activitatea fabricii din Genk (Belgia) timp de cinci zile, începând din 4 aprilie, pentru a face economie de piese auto, în urma cutremurului şi crizei nucleare din Japonia, care au afectat fluxurile comerciale pentru numeroşi constructori de autovehicule, transmite Reuters.
Anterior, Ford programase măsura pentru luna mai, însă a decis să devanseze termenul pentru a se asigura că nu va rămâne fără piese, potrivit declaraţiilor făcute duminică de purtătorul de cuvânt al grupului american Todd Nissen.
"Ţinând cont de situaţia actuală din Japonia, am luat această măsură preventivă. Nu ne-am confruntat până acum cu probleme la vreo fabrică din cauza lipsei de piese", a afirmat el.
Uzina de asambalre de autoturisme de la Genk, aflată la circa 80 de kilometri est de Bruxelles, produce minivan-uri S-MAX şi Galaxy şi sedanul Mondeo.
Cutremurul puternic şi valul tsunami care au lovit Japonia pe 11 martie, urmate de criza atomică de la centrala nucleară Fukushima-Daiichi, au afectat fluxul de piese auto şi alte mărfuri şi materiale pentru numeroase companii din întreaga lume, în special din industria auto şi electronice.
Ford a fost afectat doar în mică măsură de criza din japonia. Grupul american a încetat să accepte comenzi pentru anumite culori de autovehicule din cauza lipsei unui pigment special produs la o fabrică evacuată, aflată în apropierea centralei nucleare cu probleme.
Ford este prezent şi în România, după ce a cumpărat, în septembrie 2007, un pachet reprezentând 72,4% din acţiunile Automobile Craiova, pentru 57 milioane euro. Ford produce la Craiova din 2009 modelul Transit Connect şi urmează să înceapă asamblarea modelului de clasă mică B-Max, produs exclusiv în România.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Eva Longoria dezvăluie că familia ei nu mai locuiește în Statele Unite după victoria lui Trump. Unde s-a mutat actrița
-
Sorin Grindeanu anunţă că se va circula de săptămâna viitoare pe încă 32 de kilometri din Autostrada Moldovei
-
Armata israeliană susţine că a ucis un comandant al organizaţiei Jihadul Islamic Palestinian
-
Viktor Orban afirmă că UE trebuie să regândească sancţiunile aplicate Rusiei. Care este explicaţia lui
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:27
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului
-
astăzi, 12:15
Două sate din România au fost selectate în Programul Upgrade al Best Tourism Villages 2024