- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ford va instala un sistem multimedia şi pe modelele produse la Craiova
- Americanii de la Ford vor să intre pe piaţă cu un sistem care poate "învăţa" detalii despre cel de la volan ,astfel încât utilizarea să fie una mai uşoară.
- Noua generaţie a sistemului de infotainment SYNC va fi disponibilă pentru prima oară pe modelul Mustang Mach-E electric
- Modelul Mach-E este vârful de lance al unei game de vehicule electrice Ford care se extinde rapid şi este unul dintre cele 17 vehicule electrice noi pe care compania le lansează în Europa până la finalul anului 2021.
La fel de important, sau, mai nou, în cazul maşinilor electrice, sistemul de infotainment de la bordul automobilelor devine chiar mai important decât unele detalii tehnice în cazul maşinilor noi, iar acesta este considerat un "gadget" tot mai important.
În acest context, americanii de la Ford vor să intre pe piaţă cu un sistem care poate "învăţa" detalii despre cel de la volan ,astfel încât utilizarea să fie una mai uşoară.
În plus, sunt şanse ca viitoarele sisteme multimedia ale Ford să permită recunoaşterea limbii române, în condiţiile în care pentru moment au anunţat 15 limbi europene (printre care momentan nu se regăseşte şi româna).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Oleksandr Usyk l-a învins pe Tyson Fury în revanşa din Arabia Saudită
-
Noul guvern. Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii
-
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
"Evaluăm în moc constant nevoile pieţelor şi pregătirea tehnică, atât în decursul vieţii unui produs, cât şi atunci când pregătim unul nou. Pentru moment, nu putem preciza un timp pentru instalarea limbii române în viitoarea generaţie a sistemului Sync", a declarat pentru ZF Jan Schroll, Connectivity Manager în cadrul Ford of Europe, cel care a lucrat la proiectarea următoarei generaţii a Sync, sistemul multimedia al americanilor.
Şoferii vor putea primi sugestii de la maşina lor, pe baza acţiunilor pe care le întreprind în general. De exemplu, ei vor putea fi “sfătuiţi” când să-şi apeleze familia sau când este momentul perfect pentru a merge la sală.
Noua generaţie a sistemului de infotainment SYNC va fi disponibilă pentru prima oară pe modelul Mustang Mach-E electric. Noul SYNC va reţine date despre comportamentul şoferului şi va putea ulterior emite sugestii utile.
Ford şi-a prezentat noul sistem de infotainment pentru prima dată în Europa prin intermediul unui eveniment virtual. De asemenea, la eveniment a fost prezentată o nouă funcţie, Remote Vehicle Setup, care permite proprietarilor să îşi configureze maşina înainte de a o conduce - de la modurile de condus preferate la culorile ambientale ale habitaclului.
Dacă pe Mustang Mach E viitorul Sync vine cu un display de 15.5 inchi, sistemul va avea şi versiuni de 8 inchi, pentru alte modele din gama americanilor.
Sistemul va putea indentifica şoferii prin intermediul smartphone-ului sau al cheii maşinii şi poate aplica setările înainte ca şoferul să pornească la drum - astfel încât fiecare membru al familiei să poată beneficia de experienţe unice pe parcusul călătoriilor.
Viitorul Sync foloseşte un algoritm de învăţare automată pentru a înţelege mai bine obiceiurile şoferilor şi pentru a personaliza experienţa lor de conducere. Noua generaţie a SYNC va învăţa rutina fiecărui proprietar pentru a face sugestii de navigare şi de comunicare utile, la momentul potrivit, permiţând şoferilor să se concentreze asupra drumului.
Pe Mustang Mach-E, noua generaţie SYNC dispune de un ecran tactil Full HD de 15,5 inch completat de un singur buton fizic în partea de jos a ecranului pentru controlul volumului. Consola este uşor de utilizat, în timp ce interfaţa a fost reorganizată. Gesturile de tip zoom şi rotire sunt posibile, în timp ce interfaţa permite ajustarea tactilă rapidă a volumului pentru muzică sau convorbiri.
Navigarea prin interfaţa SYNC a fost regândită, astfel încât informaţiile şi aplicaţiile de care şoferii au nevoie să nu fie la mai mult de o atingere – două distanţă. Ecranul mare cu aspect inovativ permite afişarea mai multor aplicaţii simultan, astfel încât să puteţi observa, de exemplu, navigaţia în timp ce efectuaţi un apel telefonic.
Cu Mustang Mach-E, proprietarii vor putea configura înainte de a pleca la drum multe dintre funcţiile vehiculului. Configurarea vehiculului de la distanţă este o caracteristică nouă pentru Ford, care permite proprietarilor să creeze un profil personalizat complet cu fotografie sau avatar, să salveze locaţii preferate, cum ar fi supermarket-ul sau biroul şi să identifice staţiile de încărcare din apropiere.
Configurarea are loc online sau în FordPass, aplicaţia pe care o pot utiliza deţinătorii de Ford.1 Proprietarii care aşteaptă livrarea vehiculului lor pot configura în prealabil setări, inclusiv orele de plecare zilnice, setările preferate pentru habitaclu şi nivelurile de încărcare a bateriei. Modurile de conducere disponibile pe Mustang Mach-E pot fi, de asemenea, personalizate: alegerea dintre Active, Whisper sau Untamed va ajusta reacţia vehiculului, în timp ce sunetul maşinii şi culorile ambientale pot fi personalizate pentru a se potrivi la interior.
Profilul de personalizare este stocat în cloud, aşa că, atunci când proprietarul îşi conectează smartphone-ul cu Mach-E pentru prima dată, setările sunt reţinute, iar şoferii pot pleca liniştiţi la drum.
„Setările standard nu se potrivesc tuturor”, a spus Sheryl Connelly, Ford Global Consumer Trends şi Futuring Manager. „Consumatorii doresc produse, servicii şi experienţe care să se potrivească în mod specific nevoilor lor - de aceea Ford oferă posibilitatea personalizării înainte de livrare pe Mustang Mach-E. Aceată opţiune face ca niciun Mustang Mach-E să nu fie identic cu altul”.
Proprietarii de Mustang Mach-E îşi vor putea folosi smartphone-ul şi pentru a debloca vehiculul. Cu funcţia Phone-as-a-Key, vehiculul va recunoaşte instantaneu cine se apropie, va debloca uşile şi va activa preferinţele şi setările individuale ale şoferului. 2 Dacă bateria smartphone-ului şoferului se descarcă, acesta poate introduce pur şi simplu parola personală pe o tastatură de pe portiera maşinii.
Sistemul SYNC va permite recunoaşterea conversaţiilor, ceea ce dă posibilitatea şoferilor să se concentreze pe a conduce vehiculul şi nu pe a-şi aminti comenzi predefinite. Sistemul înţelege limbajul natural, cotidian, în 15 limbi europene (engleză, germană, italiană, franceză, spaniolă, turcă, rusă, olandeză, poloneză, suedeză, portugheză, cehă, daneză, norvegiană, finlandeză), permiţând proprietarilor să vorbească cu vehiculul la fel cum ar vorbi cu un pasager şi să controleze totul, de la funcţiile de divertisment şi navigaţie, până la setările habitaclului şi apelurile telefonice.
Pentru a oferi cele mai bune răspunsuri la comenzi şi întrebări, sistemul SYNC de ultimă generaţie suplimentează sistemele inteligente de la bordul vehiculului cu rezultate ale unor căutări pe internet, asigurându-se că solicitările pentru cel mai apropiat restaurant sau cea mai apropiată farmacie sunt corecte şi actualizate.
Atât Apple CarPlay cât şi Android Auto sunt preinstalate gratuit şi, datorită conectivităţii fără cablu, proprietarii pot beneficia de accesul sigur şi fără efort la aplicaţiile şi persoanele de contact preferate de pe smartphone, folosindu-şi vocea sau utilizând ecranul tactil al vehiculului.3
Display-ul mare permite aplicaţiilor Apple CarPlay sau Android Auto să apară pe ecran în acelaşi timp cu alte aplicaţii ale noului SYNC, precum sistemul de navigaţie sau radio, dând posibilitatea şoferilor să deţină întotdeauna controlul şi să aibă acces rapid la funcţiile principale.
Conectivitatea este îmbunătăţită şi mai mult prin intermediul SYNC AppLink, cu aplicaţii precum what3words, Waze şi Webex.
În plus, aplicaţia FordPass este integrată în sistemul de navigaţie de ultimă generaţie SYNC pentru a facilita planificarea călătoriilor, oferind funcţii proiectate special pentru proprietarii de vehicule electrice. Călătoriile pot fi planificate pentru a lua în considerare opririle la staţiile de încărcare, facilităţile şi punctele de interes din apropiere. Când şoferii sunt pregătiţi să plece, pur şi simplu transferă itinerarul din aplicaţia FordPass la bordul maşinii pentru a-şi începe călătoria.
În continuă evoluţie
La fel cum aplicaţiile pentru smartphone-uri primesc constant update-uri care oferă îmbunătăţiri şi noi funcţii, actualizările over-the-air asigură evoluţia constantă a vehiculelor Ford.
Acestea aduc îmbunătăţiri sistemului SYNC şi modulelor computerizate de la bordul vehiculului, contribuind la reducerea vizitelor la centrele service.
Software-ul este descărcat wireless pe fundal, iar actualizările se realizează în mai puţin de două minute.7 Proprietarii pot decide când să aibă loc actulizările şi chiar pot programa instalarea acestora în timpul nopţii sau când maşina nu este utilizată, pentru a nu întârzia călătoria.
Noua generaţie a sistemului de infotainment SYNC va fi introdusă pentru prima dată pe noul Mustang Mach-E electric, urmând a fi disponibilă ulterior şi pe alte vehicule Ford comercializate în Europa. Modelul Mach-E este vârful de lance al unei game de vehicule electrice Ford care se extinde rapid şi este unul dintre cele 17 vehicule electrice noi pe care compania le lansează în Europa până la finalul anului 2021.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO