Fostul ambasador SUA Mark Gitenstein candidează pentru un loc în Comitetul Reprezentanţilor la Fondul Proprietatea

Fostul ambasador SUA la Bucureşti Mark Gitenstein candidează pentru un loc în Comitetul Reprezentanţilor la Fondul Proprietatea (FP), fiind primul înscris pe lista de candidaţi pentru alegerile care vor avea loc în data de 25 aprilie.

Urmărește
384 afișări
Imaginea articolului Fostul ambasador SUA Mark Gitenstein candidează pentru un loc în Comitetul Reprezentanţilor la Fondul Proprietatea

Fostul ambasador SUA Mark Gitenstein candidează pentru un loc în Comitetul Reprezentanţilor la Fondul Proprietatea (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)

El a fost propus de fondul de investiţii Emerging Markets Country Fund, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Fondului Proprietatea.

Gitenstein este avocat de profesie şi a fost ambasador al SUA la Bucureşti timp de peste trei ani. El şi-a încheiat mandatul în luna decembrie a anului trecut şi s-a întors în Statele Unite ale Americii.

Candidaţii pentru alegeri se pot înscrie până pe data de 3 aprilie.

Acţionarii Fondului Proprietatea urmează să aleagă pe 25/26 aprilie doi noi membri în Comitetul Reprezentanţilor, având în vedere că mandatele lui Sorin Mîndruţescu (preşedintele Comitetului şi şeful Oracle) şi Cristian Buşu expiră pe 29 septembrie. Mandatele noilor membri ar urma să înceapă pe 30 septembrie.

Comitetul Reprezentanţilor supraveghează activitatea administratorului Fondului Proprietatea, compania americană Franklin Templeton.

Ceilalţi trei membri sunt reprezentanţi ai celor mai mari acţionari ai Fondului Proprietatea. Cel mai mare acţionar al FP, Elliottt Associates, este reprezentat de Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank, şi de Piotr Rymaszewski, directorul general al societăţii de administrare a investiţiilor Octava NFI din Polonia.

City of London, al doilea cel mai mare acţionar al Fondului, este reprezentat în Comitet de Julian Rupert Francis Healy.

Acţiunile Fondului Proprietatea au încheiat şedinţa bursieră de marţi în creştere cu 1,28%, la preţul de 0,631 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a Fondului este de 8,694 miliarde lei (1,97 miliarde euro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici