„Fiecare producător sau operator economic afiliat acestuia din sectorul gazelor naturale are obligaţia să încheie tranzacţii pe pieţele centralizate, pentru vânzarea a minimum 20% din cantitatea de gaze naturale din producţia proprie destinată consumului pe piaţa concurenţială. De la aplicabilitatea obligaţiei mai sus amintite sunt exceptate cantităţile de gaze naturale din producţia internă proprie, care fac obiectul contractelor de vânzare a gazelor naturale aferente pieţei concurenţiale aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestui ordin„, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
Măsura a foat aprobată joi, 10 iulie, de Comitetul de Reglementare al ANRE.
Pieţele centralizate sunt Bursa Română de Mărfuri (BRM) şi OPCOM.
În prezent, companiile au posibilitatea de a comercializa gaze naturale pe BRM şi OPCOM, dar numărul tranzacţiilor şi cantităţile sunt reduse.
Ministrul Economiei, Constantin Niţă, spunea anul trecut că tranzacţiile cu gaze naturale vor putea fi derulate, pe pieţele centralizate, şi de companii străine.
Cei mai mari producători locali de gaze sunt OMV Petrom şi Romgaz Mediaş.