FP a cumpărat în primul trimestru acţiuni la Erste şi Raiffeisen şi şi-a majorat expunerea pe BRD

Fondul Proprietatea (FP) a cumpărat în primul trimestru pe bursa de la Viena pachete de acţiuni la Erste Group Bank şi Raiffeisen Bank International şi, totodată, şi-a majorat expunerea pe BRD-Groupe Societe Generale (BRD).

Urmărește
6 afișări

La finalul lunii martie, Fondul avea 0,25% din acţiunile Erste şi un pachet de 0,43% din titlurile Raiffeisen, potrivit raportului financiar trimestrial.

Pachetul de titluri Erste era evaluat la 143,2 milioane lei (34,8 milioane euro), iar acţiunile Raiffeisen valorau 137,8 milioane lei (33,5 milioane euro).

În primele trei luni, FP a fost activ şi pe piaţa de la Bucureşti, unde a cumpărat în principal acţiuni BRD, majorându-şi participaţia de la 0,56% la 1,69%. Astfel, pachetul de la banca românească era evaluat la 31 martie la 175,6 milioane lei (42,7 milioane euro).

În primul trimestru, Fondul şi-a majorat participaţiile deţinute la Alro (ALR), de la 9,92% la 10,02%, precum şi la Azomureş (AZO), de la 7,69% la 8,75%. FP a continuat şi în aprilie să cumpere acţiuni la Azomureş, majorându-şi pachetul la 10,23%.

Cele mai importante pachete de acţiuni la companii listate erau la OMV Petrom (4,875 miliarde lei), Transgaz (478 milioane lei) şi Transelectrica (270,5 milioane lei).

Pe de altă parte, Fondul a vândut în întregime participaţiile deţinute la două firme nelistate, Marlin şi Familial Restaurant, prin licitaţii publice, la preţuri mai mari decât valoarea netă contabilă.

Activul net al Fondului a crescut în aprilie cu 0,52%, de la 16,455 miliarde lei la 16,539 miliarde lei. Astfel, la finele lunii, valoarea unitară a activului net era de 1,2004 lei/acţiune, faţă de 1,1942 lei/titlu în martie.

Sumele din depozite bancare au scăzut în aprilie cu 15%, de la 598 milioane lei la 506,2 milioane lei. Pe de altă parte, a crescut expunerea pe titluri de stat cu 5%, de la 283,5 milioane lei la 297,9 milioane lei.

Valoarea acţiunilor cotate a crescut cu 5%, de la 6,412 miliarde lei la 6,724 miliarde lei, în condiţiile în care Fondul nu a mai ieşit sau intrat în acţionariatul altor companii.

Totodată, a avansat uşor, cu 0,8%, şi valoarea pachetului de acţiuni la companiile necotate, de la 9,144 miliarde lei la 9,217 miliarde lei.

Deşi activul net a crescut în aprilie, investitorii au pus presiune la vânzarea acţiunilor FP, astfel că preţul acţiunilor a scăzut cu 8,4%, la 0,5605 lei.

FP este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.

La finalul lunii aprilie, investitorii străini deţineau 31,03% din titlurile Fondului şi investitorii locali aveau 32,18%. Participaţia statului a rămas în aprilie la 36,79%, în condiţiile în care procesul de despăgubire în acţiuni FP a fost suspendat până pe 2 mai. Statul nu a transferat, însă, alte acţiuni pentru despăgubiri.

Preţul acţiunilor Fondului a crescut în şedinţa bursieră de vineri cu 1,71%, la 0,534 lei, după ce joi a atins cel mai redus nivel de la listare, respectiv de 0,525 lei. Calculată la cea mai recentă cotaţie de la bursă, capitalizarea Fondului este de 7,357 miliarde lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici