- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FP solicită Conpet să suplimenteze dividendele cu 70 milioane lei, cu bani din rezervele companiei
Fondul Proprietatea (FP), acţionar la Conpet Ploieşti (COTE), a solicitat distribuirea sumei de 70 milioane lei din rezervele companiei sub formă de dividende, pe lângă suma deja propusă de conducerea societăţii, de 34,8 milioane lei.
Astfel, dacă propunerea Fondului va fi aprobată, Conpet va acorda dividende în valoare cumulată de 104,8 milioane lei, respectiv câte 12,1 lei/titlu.
Din rezerve, compania ar urma să acorde acţionarilor câte 8,08 lei/acţiune, iar din profitul de anul trecut dividendul brut propus este de 4,02 lei/titlu. Compania ar urma să distribuie aproximativ 90% din profitul net înregistrat anul trecut, de 38,6 milioane lei. Conform unei ordonanţe emise anul trecut de Guvern, companiile de stat şi regiile autonome sunt obligate să distribuie 90% din profit, aproape dublu comparativ cu limita anterioară, de 50% din profit.
Profitul înregistrat anul trecut a fost cu 12% peste cel din 2009, de 34,3 milioane lei.
Solicitarea Fondului privind acordarea unor dividende din rezerve va fi analizată de acţionarii Conpet la 27 aprilie, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Conpet administrează sistemul naţional de transport al produselor petroliere.
Compania este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 58,7% din acţiuni. Fondul Proprietatea are o participaţie 20,05% din titluri, în timp ce mai mulţi acţionari cumulează 21,2% din capital.
Acţiunile Conpet au închis şedinţa bursieră de miercuri în creştere cu 8,11%, la preţul de 40 lei. La această cotaţie, compania are o capitalizare de 346,3 milioane lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Guvernul PSD – PNL a distribuit presei scrisoarea Guvernului ucrainean trimisă acum 9 luni care explică de ce George Simion are interdicţie în Ucraina
-
Rareş Bogdan, despre scrisoarea Kievului: Ciolacu minte, şi-l doreşte cu disperare pe Simion în turul 2
-
Iohannis s-a văzut cu Scholz la Berlin: discuţii despre stimularea investiţiilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO