- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Franks: FMI va discuta "la un moment dat" cu Guvernul continuarea relaţiei cu instituţia financiară
FMI va avea, "la un moment dat", discuţii cu Guvernul despre modul în care va fi continuată relaţia cu instituţia financiară internaţională, a spus reprezentantul Fondului Jeffrey Franks, arătând că Executivul şi-a arătat interesul pentru o nouă colaborare.
Franks:FMI va discuta "la un moment dat" cu Guvernul continuarea relaţiei cu instituţia financiară (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"Nu negociem acum. Vom avea discuţii despre modul în care vom continua relaţia noastră. După cum aţi văzut, Guvernul şi-a exprimat interesul pentru continuarea acesteia", a spus Franks, întrebat dacă negociază un nou împrumut cu autorităţile române.
El a precizat că acum discuţiile despre un nou acord sunt "premature", iar parametrii vor fi analizaţi "la un moment dat".
Întrebat dacă va fi stabilit un nou acord, oficialul FMI a arătat că programul actual se încheie peste nouă luni şi că este prea devreme pentru discuţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Le Figaro scrie despre „sfârșitul jalnic al domniei lui Klaus Iohannis”.Ce s-a întâmplat cu demersurile de suspendare din funcție a Președintelui
-
Casa Albă: Trupele nord-coreene de pe front se confruntă cu pierderi uriaşe
-
Bărbat împuşcat mortal în timpul unei partide vânătoare din Vrancea
-
Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă
România a încheiat în primăvara anului trecut un acord de finanţare externă cu UE, FMI, BERD şi Banca Mondială, pe o perioadă de doi ani, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro.
O misiune comună a FMI şi Comisiei Europene se află în perioada 26 iulie - 4 august la Bucureşti pentru o nouă revizuire a acordului cu România, care va evalua modul în care România a îndeplinit criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii iunie, şi în cadrul căreia urmează să se discute şi despre un nou set de prognoze privind economia.
În urma încheierii celei de-a cincea revizuiri a acordului, Consiliul Director al FMI ar trebui să supună aprobării în luna septembrie eliberarea celei de-a şasea tranşe din împrumut, în valoare de peste 900 milioane de euro (769 milioane DST).
Valoarea totală a finanţărilor virate până în prezent României de către FMI, din împrumutul stand-by în sumă de circa 13 miliarde de euro, este de circa 10,7 miliarde de euro (9,03 miliarde DST).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO