- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Franks: Privatizările au derapat, ne concentrăm pe şase companii care să atragă investitori
Calendarul de privatizare a derapat, unele licitaţii eşuând pentru că nu au fost bine pregătite, iar FMI a decis să se concentreze pe şase companii - Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz şi ofertele publice la Tarom şi CFR Marfă, a declarat Jeffrey Franks.
Jeffrey Franks (Imagine: Adrian Stoicovici/Mediafax Foto)
"Continuă derapajul privind calendarul privatizărilor, mai ales că mai multe procese au eşuat din raţiuni ce ar fi putut fi prevenite (...) Am căutat axarea programului pe companiile cu un impact economic mai mare şi cu mai mare impact pe atragerea investitorilor. Dar nu vindem bijuteriile coroanei? Chiar şi bijuteriile coroanei necesită investiţii de milioane pentru a ţine pasul cu progresul tehnologic şi o economie în creştere. Statul nu are aceşti bani şi trebuie să vină din mediul privat", a spus şeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israelul a distrus o facilitate nucleară iraniană. Aceasta era considerată inactivă după închiderea oficială din 2003
-
Macron: Europa se îndreaptă spre un război tarifar cu SUA şi China
-
Industria criptomonedelor este în extaz după victoria lui Donald Trump. Bitcoin, la noi maxime istorice
-
Donald Trump a avut prima întâlnire cu preşedintele unei ţări după ce a obţinut victoria la alegerile din SUA
El a precizat că noul Guvern va trebui să se concentreze pe listarea Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz şi ofertele publice la Tarom şi CFR Marfă, chiar dacă "şi privatizarea Oltchim este importantă".
Franks a ţinut să explice că dacă o companie de stat este profitabilă nu înseamnă că este şi bine condusă.
"Multe companii de stat cu profit câştigă mult mai puţin decât ar trebui din cauza ineficienţei, contractelor proaste sau chiar corupţiei (...) Îmi pare rău s-o spun, dar nu s-au făcut progrese corespunzătoare privind introducerea unui management privat în companiile de stat. Am auzit chiar că s-a încercat manipularea procesului prin implicarea unor persoane angajate politic", a spus Franks.
Potrivit înţelegerilor anterioare cu FMI, companiile Oltchim şi Cupru Min urmau să fie privatizate până la finele lunii aprilie.
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat sâmbătă că privatizarea Oltchim este prevăzută acum pentru luna septembrie, iar licitaţia pentru vânzarea Cupru Min va fi organizată imediat după reevaluarea societăţii şi obţinerea avizului de mediu.
El a afirmat că managementul privat la companiile de stat prevăzute în acordul cu FMI va fi numit până în luna octombrie, menţionând că primele societăţi vizate sunt Hidroelectrica şi Transgaz.
Luna aprilie a fost termen şi pentru vânzarea la bursă a 15% din acţiunile Transgaz, însă până acum a fost selectat doar intermediarul operaţiunii.
În prezent, trei consorţii de brokeri pregătesc ofertele Romgaz (15% din acţiuni), Tarom (20% din acţiuni) şi Hidroelectrica (10% din acţiuni prin majorare de capital).
Calendarul privatizărilor mai prevedea ca până la finele acestui an sau începutul lui 2013 să fie scoase la privatizare Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia şi Elcen Bucureşti.
Privatizarea CFR Marfă trebuia finalizată până la finele lunii octombrie, iar oferta publică de la Tarom avea ca termen sfârşitul lunii iunie, potrivit înţelegerilor anterioare cu FMI.
Cel puţin 20% din acţiunile Poşta Română urmau să fie preluate de un investitor strategic până la jumătatea acestui an, iar listarea Hidroelctrica era prevăzută pentru cel târziu luna octombrie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO