- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Franks: România ar putea amâna vânzarea acţiunilor la unele companii de stat
România ar putea amâna vânzarea de acţiuni la mai multe companii de stat în acest an, din cauza numărului mare de aprobări necesare din partea autorităţilor, procesul de avizare fiind mai îndelungat decât se estima, a declarat şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
Jeffrey Franks (Imagine: Adrian Stoicoviciu/Mediafax foto)
El nu a numit societăţile vizate şi a menţionat că statul va încerca să vândă acţiuni la alte companii înainte de o nouă tentativă de vânzare a pachetului de acţiuni la Petrom pe care nu a reuşit să-l listeze la bursă printr-o ofertă secundară în vara anului trecut.
"Au fost câteva cazuri în care reformele nu sunt implementate aşa de rapid precum s-a anticipat şi vom fi nevoiţi să mutăm unele companii mai jos pe lista privatizărilor. Nu este o chestiune de angajament. Am ştiut întotdeauna că agenda reformelor companiilor de stat este extrem de ambiţioasă şi aveau să apară ceva întârzieri", a spus Franks pentru Bloomberg.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Eva Longoria dezvăluie că familia ei nu mai locuiește în Statele Unite după victoria lui Trump. Unde s-a mutat actrița
-
Sorin Grindeanu anunţă că se va circula de săptămâna viitoare pe încă 32 de kilometri din Autostrada Moldovei
-
Armata israeliană susţine că a ucis un comandant al organizaţiei Jihadul Islamic Palestinian
-
Viktor Orban afirmă că UE trebuie să regândească sancţiunile aplicate Rusiei. Care este explicaţia lui
Guvernul s-a angajat faţă de FMI să vândă acţiuni reprezentând câte 15% din Romgaz, Transelectrica, Transgaz, cel puţin 10% din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, 10% din OMV Petrom şi până la 20% din Tarom, precum şi să privatizeze CFR Marfă.
În luna decembrie, Guvernul şi FMI au convenit ca CFR Marfă să fie vândută unui investitor strategic, într-un proces care să fie încheiat până la sfârşitul lunii octombrie şi în care să poată fi implicate BERD şi IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale.
Statul va publica prospectul de vânzare a acţiunilor CFR Marfă până la jumătatea lunii iunie 2012 şi va încheia privatizarea până la sfârşitul lunii octombrie 2012, potrivit datelor din luna decembrie.
Statul a selectat deja intermediarii pentru ofertele de la Transelectrica, Transgaz, Romgaz şi Tarom, iar Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a publicat luni anunţul alegerea intermediarului pentru privatizarea CFR Marfă, urmând să deschidă ofertele la 12 martie.
Operaţiunea de la Transelectrica va fi intermediată de consorţiul format din BCR, Intercapital Invest şi Swiss Capital, iar oferta de la Tarom va fi asistată de firmele de brokeraj Carpatica Invest şi Swiss Capital. Cele două consorţii au depus, dealtfel, şi singurele oferte pentru selecţia intermediarului.
De listarea Romgaz se va ocupa consorţiul Goldman Sachs, Erste, BCR, Raiffeiesen Capital&Investment (RCI), iar operaţiunea ar putea fi lansată în luna iunie sau septembrie a acestui an, potrivit şefului OPSPI.
Oferta Transgaz ar trebui să se deruleze în perioada martie-aprilie 2012, licitaţia pentru intermedierea operaţiunii fiind câştigată de consorţiul format din Raiffeisen Capital & Investment, BT Securities şi firma cehă de brokeraj Wood& Co.
Hidroelectrica aşteaptă până pe 1 martie oferte de la brokerii interesaţi să intermedieze listarea producătorului de electricitate la Bursa de Valori Bucureşti, printr-o ofertă publică iniţială care prevede vânzarea unui pachet de 10% din acţiuni.
Autorităţile române au convenit cu FMI ca procedurile de listare a Hidroelectrica să fie încheiate până la sfârşitul lunii octombrie a acestui an, urmând ca în primele două luni să să fie angajată o bancă de investiţii care să pregătească operaţiunea.
Franks a mai afirmat că băncile străine nu şi-au redus expunerea pe România faţă de nivelurile înregistrate din martie 2009, când a fost semnată aşa-numita Iniţiativă de la Viena.
"Practic nu vedem niciun semn de dezintermediere agregată în sistem. Există unele bănci care dezintermediază individual, însă sunt altele care aduc mai mulţi bani", a arătat oficialul FMI.
Misiunea FMI, CE şi BM de evaluare a derulării acordului preventiv cu România s-a încheiat duminică, reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale recomandând eliberarea unei noi tranşe, în valoare de peste 500 milioane de euro, din împrumutul către România.
În luna martie a anului trecut, autorităţile de la Bucureşti au decis să prelungească înţelegerea cu FMI încheiată în 2009 printr-un acord de tip preventiv în valoare de circa 3,5 miliarde de euro.
Acordul cu FMI este însoţit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeană şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială, bani care nu au mai fost viraţi în acordul anterior. Banca Mondială a acordat împrumutul în luna decembrie a anului trecut.
Directorul de ţară pentru România al Băncii Mondiale, Francois Rantrua, a declarat recent că autorităţile de la Bucureşti negociază cu instituţia financiară internaţională un acord preventiv de un miliard de euro pentru a susţine bugetul ţării.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:27
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului
-
astăzi, 12:15
Două sate din România au fost selectate în Programul Upgrade al Best Tourism Villages 2024