- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (14.07.2013, 13:00)
- Vlad Popescu
Franţa a pierdut ratingul "AAA" şi de la Fitch, după Standard&Poor's şi Moody's anul trecut
Franţa a pierdut ratingul de top din partea agenţiei de evaluare Fitch, care a retrogradat cu o treaptă calificativul ţării, la "AA+", din cauza situaţiei economice dificile şi creşterii datoriei de stat.

Franţa a pierdut ratingul "AAA" şi de la Fitch, după Standard&Poor's şi Moody's anul trecut (Imagine: Shutterstock)
Perspectiva atribuită ratingului Franţei este "stabilă".
Fitch era singura dintre cele trei mari agenţii de rating care mai atribuia Franţei ratingul de top "AAA".
Agenţia a avertizat, într-un comunicat, asupra riscurilor legate de deficitul bugetar al Franţei, pe fondul perspectivei incerte a creşterii economice şi crizei din zona euro, chiar şi în condiţiile în care angajamentul guvernului pentru consolidarea fiscală ar rămâne valabil.
ULTIMELE ȘTIRI
-
POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”
-
Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne
-
Criză logistică fără precedent în cadrul armatei ruse: lansează atacuri în Ucraina cu vehicule civile şi foloseşte măgari pentru a transporta provizii
Economia Franţei nu a mai înregistrat o creştere semnificativă de trei ani, iar şomajul este la cel mai ridicat nivel din 1999. Fondul Monetar Internaţional anticipează că economia Franţei se va contracta în acest an cu 0,2%, notează Bloomberg.
Standard & Poor's a coborât ratingul Franţei de la "AAA" la "AA+" în luna ianuarie a anului trecut. Moody's a retrogradat Franţa de la "Aaa" la "Aa1" în noiembrie.
Pieţele nu au avut reacţii sesizabile la aceste decizii, investitorii preferând să se bazeze în mai mare măsură pe propriile analize şi mai puţin pe sfaturile agenţiilor de rating.
Potrivit datelor Bank of America Merrill Lynch, obligaţiunile guvernamentale franceze s-au apreciat pe piaţa secundară cu 9,6% de la retrogradarea operată de S&P, respectiv cu 0,3% după decizia Moody's.
Randamentul obligaţiunilor de stat franceze cu maturitatea la 10 ani a închis vineri la 2,19%, faţă de 2,53% în iunie, respectiv 1,65% în mai. Titlurile similare germane afişau vineri un randament de 1,56%.
Preşedintele Francois Hollande, care conduce un guvern socialist, încearcă să revigoreze creşterea economică şi să reducă şomajul după un deceniu de scădere a prezenţei franceze pe pieţele de export, pe fondul ascensiunii Chinei şi Germaniei.
Comisia Europeană a cerut Franţei în luna mai să restructureze sistemul public de pensii şi codul muncii, iar FMI consideră că taxele au ajuns la un nivel maxim, astfel încât nu mai pot fi crescute pentru a acoperi deficitul.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe