Franţa în criză: cum se confruntă ţara cu ameninţarea unui război civil

Reforma pensiilor - un butoi cu pulbere ce a fost aprins 

Franţa se confruntă cu un val de proteste şi greve faţă de decizia preşedintelui Emmanuel Macron de a ridica vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani fără un vot în parlament.

Reforma controversată a pensiilor a stârnit furie şi nelinişte printre lucrători, sindicate şi partidele de opoziţie, care îl acuză pe Macron că ocoleşte democraţia şi ignoră voinţa poporului.

Guvernul spune că reforma este necesară pentru a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii, dar criticii spun că va afecta drepturile şi nivelul de trai al lucrătorilor.

Protestele au devenit violente în unele oraşe, cu ciocniri între poliţie şi demonstranţi, incendii şi vandalism.

Opoziţia a depus o moţiune de cenzură împotriva guvernului lui Macron, dar este puţin probabil să reuşească, transmite Washington Post.

Franţa - un stat eşuat? 

Un stat eşuat este o entitate administrativă şi teritorială sau o organizaţie politică care şi-a pierdut capacitatea efectivă de a-şi guverna populaţia şi de a oferi bunuri şi servicii de bază.

De asemenea, poate avea dificultăţi în a-şi controla teritoriul, a-şi aplica legile, a-şi menţine infrastructura sau a-şi proteja graniţele. Un stat eşuat poate suferi de violenţă civilă, corupţie, criminalitate, sărăcie, analfabetism sau intervenţie externă. Exemple care ar fi Afganistanul, Libia şi Siria. 

Pe baza acestei definiţii, Franţa nu este un stat eşuat. Deşi s-a confruntat cu proteste şi greve faţă de reforma pensiilor, are încă un guvern funcţional, o economie stabilă, o armată puternică, un sistem democratic şi un nivel ridicat de trai.

Franţa poate avea unele provocări şi nemulţumiri în rândul populaţiei sale, dar nu îndeplineşte criteriile unui stat eşuat.

Franţa nu se încadrează la categoria de stat eşuat, potrivit definiţiei de pe encliclopedia Britannica.  

O ţară divizată între moderaţi şi extremişti 

Franţa este o ţară divizată de multiple conflicte politice. Democraţia franceză este într-adevăr într-o perioadă de criză, scrie Al Jazeera.

Ţara are dificultăţi din cauza crizei refugiaţilor, atacurilor teroriste, discriminării, pandemiei, crizei energetice şi crizei climatice, potrivit Human Rights Watch. 

Pe de o parte, există o confruntare între socialişti, liberali şi conservatori asupra rolului statului, economiei şi problemelor sociale.

Partidul socialist a fost slăbit de diviziuni interne şi scandaluri, în timp ce partidul liberal al preşedintelui Emmanuel Macron se confruntă cu opoziţia atât din stânga, cât şi din dreapta. Partidul conservator a încercat să-şi recâştige influenţa după ce a pierdut alegerile prezidenţiale din 2017. 

Pe de altă parte, există un conflict între naţionaliştii francezi conduşi de Marine Le Pen şi establishmentul politic şi corporaţiile globaliste.

Partidul de extremă dreaptă al lui Le Pen, Adunarea Naţională (fostul Front Naţional), susţine o agendă puternic anti-imigraţie, anti-UE şi anti-islam. Acesta îl acuză pe Macron şi aliaţii săi de a fi elitist, deconectat şi de a trăda suveranitatea şi identitatea Franţei.

Tabăra globalistă apără o viziune pro-europeană, pro-piaţă şi pro-diversitate a Franţei. Aceasta îi acuză pe Le Pen şi susţinătorii săi de a fi populisti, xenofobi şi periculoşi pentru democraţie.

Conflicte etnice şi religioase

Pe o a treia parte, există un conflict etnic şi religios între populaţia albă - neagră şi creştini-musulmani.

Franţa are o populaţie imigrantă mare şi diversă, provenind în principal din Africa şi Orientul Mijlociu.

Mulţi dintre ei se confruntă cu discriminare, sărăcie şi excluziune socială. Unii dintre ei au fost radicalizaţi de grupuri islamiste şi au comis atacuri teroriste în Franţa. Aceste atacuri au alimentat frica, ura şi violenţa împotriva musulmanilor şi altor minorităţi.

Franţa a adoptat, de asemenea, legi controversate care restricţionează simbolurile şi practicile religioase în spaţiile publice, cum ar fi interdicţia vălurilor integrale sau proiectul de lege recent împotriva separatismului.

Aceste legi au fost criticate de grupurile pentru drepturile omului ca încălcând libertatea religiei şi expresiei.

Aceste conflicte reprezintă provocări serioase pentru coeziunea socială, stabilitatea politică şi reputaţia internaţională a Franţei.

Ele reflectă, de asemenea, probleme mai profunde, cum ar fi inegalitatea economică, diversitatea culturală şi identitatea naţională care trebuie abordate într-un mod democratic. 

Este Franţa în pragul unui război civil? 

Există riscul unui război civil în Franţa?

Aceasta este întrebarea pe care şi-o pun mulţi francezi şi observatori străini în faţa creşterii violenţei, a diviziunilor politice şi a tensiunilor sociale din ţară.

În ultimele luni, două scrisori deschise semnate de militari activi şi pensionaţi au avertizat asupra pericolului de „dezintegrare” şi de „confruntare mortală” în Franţa, provocat de islamism, imigraţie şi slăbiciunea guvernului, potrivit BBC şi Politico. 

Aceste scrisori au fost condamnate de autorităţi ca fiind o „manevră grosolană” şi o „ameninţare la adresa democraţiei”, dar au fost susţinute de liderul extremei drepte Marine Le Pen, care se pregăteşte să candideze la alegerile prezidenţiale din 2022.

Le Pen a afirmat că Franţa este „în pragul haosului” şi că armata ar trebui să apere valorile naţionale şi suveranitatea. 

Dar cât de realist este scenariul unui război civil în Franţa?

Unii experţi consideră că este exagerat şi improbabil, având în vedere că Franţa are încă o democraţie funcţională, o economie stabilă, o armată puternică şi o societate diversă. Ei susţin că scrisorile militare sunt mai degrabă expresia unei frustrări şi a unei nemulţumiri faţă de situaţia actuală, decât a unei intenţii reale de a recurge la violenţă.

Ei mai spun că Franţa are nevoie de dialog, toleranţă şi reforme pentru a depăşi crizele cu care se confruntă.

Alţi experţi consideră că riscul unui război civil nu trebuie ignorat sau minimalizat, având în vedere că Franţa se confruntă cu mai multe provocări şi ameninţări la adresa securităţii şi coeziunii sale.

Ei menţionează atacurile teroriste comise de islamişti radicalizaţi, protestele violente ale mişcării „vestelor galbene”, polarizarea politică între naţionalişti şi globalişti, discriminarea şi excluziunea socială a minorităţilor etnice şi religioase, precum şi slaba încredere a populaţiei în instituţiile statului.

Ei avertizează că aceste fenomene pot genera o spirală a violenţei şi a haosului, care ar putea duce la o ruptură a ordinii publice şi la o intervenţie militară.

În concluzie, nu se poate spune cu certitudine dacă Franţa se îndreaptă sau nu spre un război civil.

Depinde de capacitatea sa de a gestiona conflictele şi crizele cu care se confruntă, precum şi de voinţa sa politică şi civică de a găsi soluţii paşnice şi durabile.