- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (12.07.2017, 14:31)
- Anca Olteanu
Franz Weiler este noul preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini
Franz Weiler, directorul general al Uniqa Asigurări, a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini (FIC) pentru un mandat de un an, înlocuindu-l pe Eric Stab, potrivit unui comunicat transmis miercuri de FIC.

Franz Weiler este noul preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini (Imagine: MIHAI DASCALESCU / MEDIAFAX FOTO)
Franz Weiler a coordonat grupul de lucru pentru servicii financiare în mandatul trecut din Board-ul FIC. Weiler îl înlocuieşte pe Eric Stab, preşedinte şi director general al Engie România, care a fost preşedinte în perioada mai 2015 - iunie 2017, pentru două mandate, şi care va continua activitatea în Board-ul FIC ca vicepreşedinte. Mihai Bogza a fost reales la rândul său vicepreşedinte şi Farrukh Khan - trezorier.
„În perioada celui de-al doilea mandat al meu, FIC şi-a concentrat eforturile în două direcţii foarte importante. Una dintre ele este Va Urma - o platformă prin care comunitatea membrilor FIC a ajuns la concluzia că România poate deveni una dintre primele zece economii ale Uniunii Europene dacă face investiţii semnificative în infrastructură, capital uman şi eficienţă publică şi privată. Celălalt proiect important a fost publicarea raportului privind evoluţia şi impactul investiţiilor străine în România”, a declarat Eric Stab.
„FIC va continua să lucreze la Va Urma şi să analizeze impactul investiţiilor străine în România. În acelaşi timp ne pregătim de un dialog susţinut cu autorităţile şi cu publicul pe marginea celei de-a 11-a ediţii a Cărţii Albe la care au lucrat peste 120 de specialişti din companiile membre FIC. Cartea Albă este un document extins pe care FIC îl publică la fiecare doi ani şi care însumează recomandările membrilor pentru politici publice care să faciliteze dezvoltarea economică sustenabilă, pe termen lung”, a declarat Franz Weiler.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe