"Pentru prima dată în istoria financiară, planurile elaborate în UE sunt cele care au inspirat măsuri luate ulterior şi în alte ţări, printre care şi Statele Unite", declara recent şeful statului francez, Nicolas Sarkozy.
Gestionarea crizei financiare în Europa de către acesta, în urma eforturilor menite să pună capăt conflictului militar ruso-georgian din august, au asigurat reuşita preşedinţiei franceze a UE.
Debutul a fost însă pozitiv. Timp de nouă luni, guvernele europene au considerat iniţial criza financiară, care a început în SUA în domeniul imobiliar, ca fiind un fenomen american.
Criza a curpins treptat băncile, în septembrie, după falimentul Lehman Brothers, statele reacţionând disparat, fără a se îngrijora de consecinţele iniţiativelor lor de ajutorare a băncilor naţionale.
Gravitatea situaţiei a impus în final o soluţie coordonată: circa 2.000 de miliarde de euro au fost alocate pentru salvarea sistemului.
"Nu trebuie să adoptăm o atitutine triumfătoare, europenii au avut dificultăţi în adoptarea unei poziţii comune", subliniază Jean Pisani-Ferry, directorul Centrului de reflecţie asupra problemelor economice, Bruegel, din Bruxelles.
Dar la final, "europenii au dovedit unitate în condiţii care le-au fost favorabile în contextul în care administraţia americană se afla la final de mandat, au marcat în mod categoric puncte pe agenda reglementării financiare mondiale".
Această situaţie le-a permis să îl determine pe preşedintele George W. Bush, foarte reticent la început, să organizeze în noiembrie un summit al marilor state din cadrul G20 la Washington, pentru a începe reglementarea unui sistem financiar discreditat după mai mulţi ani de speculaţii.
Marile puteri trebuie să încerce să realizeze în prezent o reformă pentru primele luni ale lui 2009, într-un context nou în SUA, unde îşi va prelua atribuţiile democratul Barack Obama, mult mai dispus să reglementeze pieţele financiare decât actualul lider de la Casa Albă.
Transformarea crizei financiare într-una economică generalizată favorizează urgentarea eforturilor comune de o parte şi de alta a Atlanticului şi concomitent pe două fronturi: planurile de relansare şi reglementarea pieţei.