- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (14.02.2024, 13:45)
- Cosmin Pirv
Fraudele bazate pe romantism şi aplicaţii de dating, 2% din totalul escrocheriilor raportate în 2023
Escrocheriile romantice au reprezentat aproximativ 2% din totalul cazurilor raportate anul trecut, iar media pierderilor financiare înregistrate de victime este de aproape 14.000 de dolari, arată o analiză recentă.

Fraudele bazate pe romantism şi aplicaţii de dating, 2% din totalul escrocheriilor raportate în 2023
Milioane de utilizatori din întreaga lume apelează la platformele de dating online sau îşi întâlnesc partenerii prin intermediul reţelelor sociale. Deşi aceste platforme oferă comoditate şi au dat naştere la numeroase poveşti de succes emoţionante, ele deschid, de asemenea, uşa către escrocheriile romantice online.
Acestea sunt în creştere la nivel global, iar, la nivel mondial, peste 1 din 4 adulţi chestionaţi pentru Raportul Norton Cyber Safety Insights 2023 au declarat că au fost victime ale unei escrocherii romantice sau de dating online. În 2022, aproape 70.000 de persoane au declarat că au fost victime ale acestor escrocherii, rezultând o pierdere cumulată de 1,3 miliarde de dolari.
Conform datelor Binance pentru 2023, escrocheriile romantice au reprezentat aproximativ 2% din totalul cazurilor de escrocherie raportate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
„Deşi acest procent poate părea modest, pierderile financiare colective înregistrate de victime au depăşit zeci de milioane de dolari, media fiind de aproape 14.000 USD per victimă. Escrocheriile romantice au devenit una dintre cele mai dăunătoare forme de activitate frauduloasă din punct de vedere financiar”, potrivit unui comunicat al Binance.
Conform acestuia, escrocheriile din cadrul dating-ului online îi implică pe infractorii care se maschează cu abilitate în potenţiali parteneri romantici, în timp ce exploatează emoţiile indivizilor vulnerabili. Cu toate acestea, în spatele acestor personaje este, de obicei, un escroc care foloseşte un profil fals. Aceşti escroci sunt experţi în manipulare şi construiesc treptat încrederea, totul cu scopul final de a extrage bani sau de a fura informaţii personale.
Deşi criptomonedele nu sunt cea mai frecvent utilizată metodă de plată în aceste escrocherii, ele reprezintă o pondere substanţială de 34% din totalul pierderilor raportate, conform FTC. Potrivit celui mai recent raport privind criminalitatea din domeniul criptovalutelor 2024 al Chainalysis, ponderea din volumul total al tranzacţiilor cripto asociate cu activităţi ilicite a scăzut de la 0,42%, în 2022, la doar 0,34% în 2023.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe