- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Funcţionarii care lucrează la proiecte UE vor fi plătiţi suplimentar, prin contract de servicii
Funcţionarii care lucrează la proiecte europene finanţate din fonduri externe nerambursabile vor fi plătiţi suplimentar printr-un contract de prestări servicii pentru munca efectuată în afara programului de lucru, iar banii încasaţi de aceştia vor fi înscrişi drept cheltuieli cu "bunuri şi servicii"
Noul sistem de remunerare a angajaţilor care lucrează cu proiecte UE a fost aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului, prin ordonanţă de urgenţă.
Actul normativ prevede că personalul din autorităţile şi instituţiile publice centrale, din structurile subordonate acestora şi din autorităţile publice locale va putea desfăşura activităţi în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile în afara programului de lucru, pe bază de contract de prestări servicii.
Excepţie de la această prevedere vor face demnitarii, aleşii locali, auditorii şi persoanele cu atribuţii de control financiar.
Fondurile pentru plata serviciilor prestate în afara programului de lucru de către angajaţii care au atribuţii în gestionarea fondurilor externe nerambursabile
vor proveni din bugetul proiectului, conform contractului de finanţare, fondurile fiind evidenţiate la titlul de cheltuieli "bunuri şi servicii".
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a amintit că, prin Legea-cadru a salarizării unice în sistemul bugetar ,personalul din echipele de proiect, inclusiv din agenţiile de management şi organismele de implementare care lucrează cu fonduri europene, beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2011, de o majorare a salariului de bază cu până la 25 de clase de salarizare, proporţional cu timpul de lucru efectiv alocat activităţilor pentru fiecare proiect.
"Aceste două prevederi nu pot fi cumulate", a precizat purtătorul de cuvânt.
Noul sistem de remunerare este justificat de Guvern prin încercarea de a atrage cei mai buni specialişti în cadrul echipelor de proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile şi de a menţine în sistemul public personalul calificat.
Bogdan Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, a declarat, săptămâna trecută, că România a absorbit până la finele anului trecut 1,9 miliarde euro din fondurile structurale puse la dispoziţie de UE, cu excepţia agriculturii, reprezentând doar 10% din totalul disponibil în programul 2007-2013.
"La jumãtatea perioadei (2007-2013, n.r.) plăţile efectuate sunt la numai 10% din cele 20 miliarde euro, exclusiv agricultură, care pot fi atrase, de fapt, până la 31 decembrie 2015, pentru că există doi ani în care expiră termenul limită de depunere a facturilor", a spus Drăgoi.
El a arătat că au fost depuse proiecte în valoare totală estimată de 40 miliarde euro, din care s-au contractat 7.000 de proiecte, estimate la 15 miliarde euro, şi s-au semnat 5.000 de proiecte, de aproximativ 10 miliarde euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Presa din Serbia a ieşit la atac după meciul de aseară: "Fotbaliştii falsului stat Kosovo au părăsit terenul. Delegaţia falsului stat a atacat jurnaliştii! A trimis mesaje de ameninţare"
-
Cum să ieşi la suprafaţă ca IT-ist într-o industrie care şi-a pierdut suflul. Care sunt cele mai căutate skilluri la momentul actual cu care poţi să ignori criza
-
Tomac, după nominalizarea lui Marco Rubio secretar de stat SUA: adoptă linia „pace prin putere”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO