„Eram curioşi să vedem de ce bugetul SIE apare mai mare decât cel pe 2011. Apare mai mare din cauza CAS-ului. Creşterea de 3,5% tocmai din cauza aceasta apare. Nu l-au plătit până acum şi trebuie să-l plătească. Şi au avut şi un buget care în 2011 a fost mult diminuat faţă de 2010 şi au datorii rămase pe «Bunuri şi servicii» care trebuie achitate anul acesta. Bugetul, încă, ar mai trebui suplimentat”, a declarat secretarul comisiei, deputatul PNL Mihăiţă Calimente.
Potrivit proiectului Ministerului Finanţelor Publice, bugetul Serviciul de Informaţii Externe pe 2012 va fi de 193.946 mii de lei, cu 3,4 % mai mare decât în 2011.
Din această sumă, aproximativ 2.600 mii lei sunt alocaţi la capitolul „Asigurări şi asistenţă socială”, în creştere faţă de execuţia preliminată pe 2011 care a fost de 695 mii lei.