Prima pagină » Economic » Premierul elen exclude restructurarea datoriei statului, care ar fi „catastrofală” pentru economie

Premierul elen exclude restructurarea datoriei statului, care ar fi „catastrofală” pentru economie

Premierul elen, George Papandreou, a exclus restructurarea datoriei statului, apreciind că o asemenea măsură ar fi "catastrofală" pentru economie şi credibilitatea ţării.
Premierul elen exclude restructurarea datoriei statului, care ar fi

„Restructurarea datoriei va fi catastrofală pentru economie, pentru credibilitatea noastră şi pentru viitorul nostru”, a declarat Papandreou.

Premierul a prezentat sâmbătă principiile politicii economice pentru 2011.

În cazul suspendării plăţii datoriilor, sistemul bancar se va prăbuşi, probabil, iar familiile îşi vor pierde din proprietăţi, ceea ce ar fi o tragedie, a menţionat el.

Grecia are datorii de 300 de miliarde de euro, nivel echivalent cu 115% din Produsul Intern Brut (PIB). Deficitul bugetar a urcat la 14% din PIB în 2009.

Executivul elen a adoptat o serie de măsuri severe de austeritate în schimbul unui sprijin financiar de 110 miliarde de euro, stabilit de statele din zona euro şi de Fondul Monetar Internaţional şi acordat pe o perioadă de trei ani.