Potrivit acestuia, sistemul actual în care fermierii sunt ajutaţi de Uniunea Europeană pentru combaterea efectelelor inundaţiilor şi secetei nu permit o intervenţie rapidă.
El a precizat că această propunere va fi făcută Guvernului în luna septembrie în cadrul Comitetului Interministerial pentru Afaceri Europene care se va întruni sub conducerea primului-ministru.
Şeful DAE a menţionat că, pentru a-şi susţine punctul de vedere, România va trebui să propună "o serie de elemente punctuale", printre ideile avute în vedere fiind acordarea unui sprijin pentru fermieri pentru o singură dată într-un interval de timp, precum şi verificarea rezultatelor ajutoarelor.
Ciocănea a menţionat că în cadrul aceluiaşi Comitet Interministerial se va propune Guvernului instituirea unui grup de lucru pentru formularea poziţiei României privind revizuirea bugetului UE din 2008-2009. Potrivit acestuia agricultura ar putea fi un subiect important în revizuirea bugetară europeană.