Galeria Ţiriac Collection, lansată în prezenţa lui Ponta, Tăriceanu, Năstase, Hagi - FOTO

Premierul Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu şi Adrian Năstase, reprezentanţi ai mediului de business dar şi sportivi precum Ilie Năstase, Gică Hagi sau Gabriela Szabo au fost prezenţi joi la lansarea galeriei Ţiriac Collection, cu peste 60 de modele din colecţia personală a lui Ion Ţiriac.

Urmărește
4237 afișări
Imaginea articolului Galeria Ţiriac Collection, lansată în prezenţa lui Ponta, Tăriceanu, Năstase, Hagi - FOTO

Galeria Ţiriac Collection, lansată în prezenţa lui Ponta, Tăriceanu, Năstase, Hagi (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

"Între câţi prim-miniştri sunt prezenţi aici, să înţeleg că l-aţi ales pentru un discurs, ca şi maşina lângă care ne aflăm, pe cel mai nou. Bănuiesc că, la fel ca în tenis, şi în politică, modelele noi sunt cele mai performante, iar cele mai vechi sunt mai valoroase, nu?", este întrebarea pe care i-a adresat-o premierul Victor Ponta omului de afaceri Ion Ţiriac, în cadrul evenimentului de lansare a colecţiei Ţiriac Collection. "Domnule prim-ministru, cum au spus chinezii, it’s only money", a fost răspunsul lui Ţiriac.

GALERIE FOTO

Premierul a fost invitat să ţină un scurt discurs în cadrul evenimentului, în care l-a felicitat pe Ion Ţiriac pentru proiect.

"Era păcat să aveţi asemenea bijuterii şi să nu le vadă cât mai mulţi oameni, mă gândeam că noi politicienii uneori, dacă avem vreo maşină, încercăm să o ascundem, să nu ne-o vadă cineva, dumneavoastră sunteţi un om fericit că puteţi să le arătaţi", a glumit premierul.

Victor Ponta a mai declarat că s-ar întoarce oricând să revadă colecţia, într-un moment "cu mai puţină presă", iar omul de afaceri l-a invitat să îşi ia un concediu de două zile, pentru a conduce maşina lui preferată, Lancia Delta Integral. "Am învăţat de la unul dintre cei prezenţi că atunci când îţi iei vacanţă din funcţia asta, îţi iei vacanţă pe mai mult timp, nu doar pe două zile şi va trebui să vorbesc cu dl, Tăriceanu care este pilot, eu sunt doar copilot, vom profita de invitaţia dvs", a fost răspunsul premierului.

Galeria Ţiriac Collection este prima colecţie personală lansată în România şi reuneşte peste 60 de modele de vehicule şi motociclete ale unor mărci precum Jaguar, Mercedes-Benz, Rolls-Royce, Cadillac, Ferrari, Aston Martin, Maserati, Ford, Chevrolet, Harley Davidson. Ion Ţiriac are în colecţie aproximativ 250 de maşini, iar acestea vor fi expuse prin rotaţie în cadrul expoziţiei.

Deşi s-a ferit de detalii legate de costurile maşinilor, omul de afaceri a povestit despre începuturile pasiunii sale: "Am cumpărat primul Mercedes 280 S, nu SE cu injecţie, pentru că nu se găseau suficiente şurubelniţe în Bucureşti ca să umble la motor la el. Totdeauna am avut această legătură cu motoarele şi maşinile, dar din păcate nu am avut timp şi am început târziu pentru că timpul meu era consumat pentru alte motive".

Ţiriac nu a oferit detalii legate de valoarea colecţiei: „După părerea mea se ridică la valoarea exactă de cât ar oferi cineva pentru ea, e exact acelaşi lucru când te duci la o licitaţie şi se pun anumite preţuri: este pus un preţ pe un produs de 100.000 de euro, care ajunge să fie cumpărat cu două milioane de euro sau nu se vinde deloc. Nu există o cifră, nu există o valoare, pentru mine valorează foarte mult, pentru alţii mai puţin.”

Singura referire pe care a făcut-o legată de costurile maşinilor a fost un exemplu recent al unui Ferrari vândut în cadrul unei licitaţii pentru 55 de milioane de dolari.

El a adăgat totuşi că maşinile istorice reprezintă cea mai sigură investiţie, dar că nu s-a gândit niciodată să le vândă.

"Nu sunt singur în ţara asta, există şi alţi colecţionari, poate cu colecţii mai de valoare şi încurajez să facă acelaşi lucru, este păcat ca cel puţin copiii, tineretul, lumea care se bucură de aşa ceva, să nu le vadă", a precizat Ion Ţiriac.

Ţiriac nu are o maşină preferată şi încearcă să conducă periodic fiecare model din colecţie.

"Când eram tânăr, îmi plimbam fetele la şosea, cu motocicleta, apoi am mai îmbătrânit şi mi-am cumpărat câini, iar după ce s-au dus şi ăia, trebuie să îmi plimb maşinile atunci când am timp", a spus el.

Ion Ţiriac a afirmat că ar vinde în scop caritabil o maşină pe care ar avea-o în dublu exemplar.

"Aş vinde o maşină pe care o am în duplicat şi cu mare drag dacă cineva îmi oferă 10 milioane pe care să îi donăm ulterior în scop caritabil. Dacă am ajuns să am de mâncare de trei ori pe zi şi să pot să îmi plătesc plinul la avion, pot să dau şi o maşină cadou pentru o treabă mai ca lumea", a explicat omul de afaceri.

Colecţia numără aproximativ 250 de maşini, multe încă în proces de recondiţionare, iar numărul acestora este în creştere.

"Dar vreau să le rotesc, să le schimb şi din păcate, asta e o boală, nu m-am liniştit, nu m-am lecuit, deşi am jurat să nu mă mai duc la licitaţii", a adăugat el.

Expoziţia are 2.200 de metri pătraţi, spaţii generoase şi bine luminate. Printre vedetele colecţiei se află un automobil Rolls Royce Phantom care i-a aparţinut lui Elton John, un Rolls Royce care i-a aparţinut ducesei de York şi un Aston Martin similar cu cel condus de "agentul 007" în 1987.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici