„În România, oamenii consumă destul de mult material de TV calculat în număr de ore, ultima dată când am verificat cifrele arătau că fiecare client se se uită la televizor în media 5 ore pe zi, însă numărul acestora este în scădere faţă de anii trecuţi. Dacă ne uităm la generaţii, generaţiile actuale consumă din ce în ce mai puţin materialele TV în comparaţie cu Youtube sau servicii de streaming. Schimbarea constă în ecranul la care privesc consumatorii. Se face tranziţia de la ecranul TV la ecranul telefonului smart, însă procesul devine şi invers, ceea ce privesc clienţii pe telefon este încărcat şi pe ecranul televizorului”, a declarat Andreas Elsner, Director Executiv Comercial, Segment Rezidenţial, Telekom Romania în cadrul lansării ofertelor de primăvară ale companiei.
Întrebat dacă anunţul creşterii preţurilor la serviciile Telekom începând din luna martie a avut impact în privinţa numărului de clienţi, Elsner a explicat că pierderile există, dar sunt sub aşteptările companiei.
„Oamenii se obişnuiesc cu creşterile preţurilor, aşa cum se obişnuiesc cu creşterea tuturor facturilor, la energie, la apă. Unii clienţi vin, alţii pleacă. După creşterile de preţ pe care le-am făcut ultima oară am pierdut mai puţini consumatori faţă de câţi ne-am aşteptat”, a declarat Elsner.
Telekom Romania va majora preţurile serviciilor începând de la 1 martie 2020 ca urmare a creşterii costurilor legate de furnizarea serviciilor de comunicaţii, precum şi din cauza creşterii costurilor în toatele sectoarele de business.
Piaţa furnizorilor de servicii de comunicaţii este evaluată la 3,3 – 3,5 mld. euro pe an, potrivit datelor Ziarului Financiar. Cei mai mari jucători din această industrie sunt companiile Orange, Telekom, Vodafone- UPC şi RCS RDS, potrivit ZF.